Moțiunea de cenzură nu întrunește voturile necesare, crede Orban

125
Moțiunea de cenzură nu întrunește voturile necesare, crede Orban - ddd-1580818684.jpg
Premierul Ludovic Orban a declarat, marți, că, potrivit evaluării actuale a liberalilor, nu există numărul necesar de voturi ca moțiunea de cenzură inițiată de PSD să fie adoptată în Parlament, transmite Agerpres.

"Conform evaluării noastre actuale, nu există numărul necesar de voturi, chiar dacă PSD este normal că încearcă să creeze această percepție publică. Sigur că vom vedea, nu mai avem mult de așteptat și vom vedea ce se va întâmpla mâine, noi suntem pregătiți pentru orice eventualitate. Căderea moțiunii înseamnă continuarea activității Guvernului și ambiția de a pune în practică toate măsurile benefice incluse în programul de guvernare. În cazul în care se va aduna numărul de voturi necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură, sigur că ne ducem spre anticipate", a afirmat Orban, după ce a participat la un eveniment organizat la ASE.

Întrebat dacă având în vedere acest aspect Guvernul a pregătit proiectul de OUG privind organizarea anticipatelor, premierul a explicat: "Este foarte important să existe o reglementare care să permită, pentru că, în cazul în care moțiunea este adoptată, nu mai avem calitatea de a putea emite ordonanțe de urgență și nu este posibil ca pe cale parlamentară să se poată adopta, prin dezbatere, reglementarea în cazul alegerilor anticipate".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5696 secunde