Marcel Ciolacu: "Guvernul ne anunță că am ajuns la fundul sacului"

471
Marcel Ciolacu:
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că Guvernul anunță că s-a ajuns "la fundul sacului", înainte de a fi dat stimulente pentru salvarea companiilor și a locurilor de muncă și l-a îndemnat pe premierul Ludovic Orban să lase "orgoliile politice" și să vină în Parlament pentru a găsi, împreună cu toate partidele reprezentate în Legislativ, soluțiile bune pentru România.

"Guvernul ne anunță că am ajuns la fundul sacului! Iar asta înainte de a fi dat stimulente pentru salvarea companiilor și a locurilor de muncă, înainte ca IMM-urile să fi primit capital de lucru, înainte ca măcar un singur român să fi primit acceptul de a-și amâna ratele la bancă! Ce ați făcut cu banii domnilor guvernanți? S-au cheltuit cu 12 miliarde lei în plus, înainte ca Guvernul să fi dat măcar un singur leu pentru stimularea economiei și pentru protejarea populației vulnerabile în contextul pandemiei de coronavirus. În octombrie 2019, PSD a lăsat un deficit bugetar de doar 2,8%, a șasea cea mai mică datorie guvernamentală din UE, ca pondere în PIB, și 25 de miliarde de lei pentru zile negre în bufferul din Trezorerie. Unde s-au dus acești bani domnule Orban? Pe ce s-au dus cele 28 de miliarde lei pe care le-ați împrumutat în primele 3 luni de guvernare? Cum s-a ajuns acum la un minus de 20 de miliarde lei la venituri? Nu cumva pentru că ați făcut o gafă monumentală invitând firmele să nu mai plătească nimic la buget timp de 3 luni și că ați eliminat dobânzile și penalitățile?", a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4847 secunde