Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Mai poate fi pusă în valoare zona istorică a Constanței? Cum ar trebui să arate peninsula

Ştire online publicată Joi, 24 Ianuarie 2019
de Carmen MOCANU

Reprezentanții Uniunii Salvați România (USR) din Constanța au transmis, zilele trecute, către Primăria municipiului Constanța, câteva propuneri privind Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al peninsulei aflat în dezbatere publică. În acest context, deputatul USR de Constanța, Stelian Ion, a făcut o radiografie a zonei peninsulare, ilustrând neconformitățile de acum, dar și posibilitățile extraordinare de reabilitare a centrului istoric al Constanței.

„În luna decembrie a anului trecut, Primăria Constanța a organizat o așa-zisă dezbatere publică despre noul PUZ din peninsulă. Este un moment foarte important, însă total ratat de către primărie, pentru că informațiile de bază au lipsit cu desăvârșire. Ar fi trebuit pregătită din timp această dezbatere publică, ar fi trebuit puse la dispoziție, către public, niște materiale prin care să se informeze corect și concret asupra intențiilor noului PUZ. Dincolo de toate acestea, trebuie să remarcăm că acest PUZ este deosebit de important pentru Constanța - zona Peninsulă este, practic, inima Constanței, este Centrul Istoric, este zona cea mai încărcată de vestigii arheologice, este piatra de temelie a orașului nostru. Tocmai de aceea, acest PUZ trebuie să aibă parte de o maximă transparență, să fie supus unor dezbateri reale, nu de fațadă, așa cum s-a întâmplat în nenumărate rânduri cu alte PUZ-uri inițiate de administrațiile Mazăre și Făgădău. În fapt, USR Constanța propune câteva puncte de vedere referitoare la elaborarea PUZ peninsulă, ținând cont atât de specificitatea zonei, cât și de tendințele moderne de amenajare a centrelor istorice”, a declarat deputatul Stelian Ion.

El a explicat că, din punct de vedere al funcțiunilor, este nevoie de degrevarea zonei peninsulare de funcțiuni administrative generatoare de trafic auto și aglomerație excesivă și transformarea clădirilor în obiective culturale - turistice. Mai mult, în opinia celor de la USR, înainte ca acest lucru să fie posibil, ar trebui amenajat un cartier nou administrativ-financiar și de afaceri într-o zonă optimă acestor funcțiuni.

Funicular din Piața Ovidiu către Portul Tomis

De asemenea, USR propune să se analizeze posibilitatea de a reloca întreg ansamblul de justiției (Tribunal, Judecătorie și Curtea de Apel) pentru a putea pune în valoare ansamblul de clădiri istorice format din Palatul Regal, Casa Șuțu și Casa cu Lei. În plus, se mai propune construirea unui muzeu care să pună în valoare vestigiile arheologice de sub Piața Ovidiu. Nici vestigiile nu au fost uitate, astfel că Basilica din curtea Colegiului Mihai Eminescu, Zidurile Cetății de sub strada Arhiepiscopiei, Poarta Mare a Cetății Tomis ar trebui puse în valoare.

Din punct de vedere al circulației, parcărilor și transportului în comun ar trebui instituită restricția circulației auto (cu excepția riveranilor) de la străzile Traian și Negru Vodă spre zona istorică și Portul Turistic Tomis. Accesul se face pe bază de cartelă iar alimentarea cu marfă se va putea face doar în anumit interval orar. În ceea ce privește amplasarea parcărilor supraetajate sau subterane, acestea ar trebui să existe doar către periferia zonei peninsulare. Totodată, în viziunea celor de la USR, în zonă ar fi necesar un funicular, transportul public să fie electric sau „solar bus”, iar circulația velo să fie permisă fără piste de biciclete în interiorul zonei peninsulare și Portul Tomis.

„Concret, USR Constanța propune construirea unei parcări supraetajate încăpătoare în locul parcării existente de la Poarta 1. Accesul se va face doar din Strada Termele Romane, fiind singura arteră circulabilă fără restricții din zona istorică. Realizarea unor funiculare din Piața Ovidiu către Portul Tomis și de la Hotel Ibis către plaja Modern care vor facilita accesul persoanelor către faleză. Amplasarea de stații pentru închiriere biciclete și bicilete electrice. Colectarea deșeurilor de către firma contractată se va realiza noaptea sau în intervalul în care au acces și mașinile pentru marfă”, a mai spus deputatul Stelian Ion.

Fără aparate de aer condiționat pe fațadele clădirilor

În ceea ce privește regimul de înălțime din zonă, nicio construcție nouă nu va depăși înălțimea maximă la cornișă a celei mai înalte clădiri monument din zona peninsulară, cu excepția turnului moscheei.

Ce ar presupune asemenea prevedere? Practic, în următorii 10 ani, ar urma să fie eliberate autorizații de construire doar pentru reabilitarea/restaurarea clădirilor, reconstruirea unor monumente sau construcții aflate în zona protejată deja degradate, imposibil de salvat sau care deja au fost în trecut demolate sau căzute, pentru obiective culturale (muzee, pavilioane expoziționale de artă, teatre, cinematografe în aer liber, etc) numai în condițiile în care acestea se încadrează perfect în specificul istoric al zonei. Tot în această categorie ar urma să se încadreze și lucrările de reabilitare spații publice și amplasare de mobilier urban, lucrări de terasare și consolidare taluzuri. Pe de altă parte, se vor introduce în subteran cablurile electrice și de telecomunicații, dacă există și se va interzice amplasarea aparatelor de aer condiționat și a antenelor pe fațadele clădirilor. Așadar, în această privință, USR Constanța propune instituirea unei interdicții de construire pe taluz până la exprimarea sentinței definitive a tribunalului în cazul retrocedării acelor terenuri.

Rămâne de văzut dacă reprezentații administrației publice locale vor ține cont de aceste propuneri și dacă zona peninsulară ar putea deveni o atracție de interes major.

PUBLICITATE
Citeşte şi
USR își va anunța candidații pentru alegerile europarlamentare cel târziu în 29 noiembrie, primii 15 de pe listă urmând să fie desemnați în cadrul alegerilor interne din partid, a ...
Reprezentanții USR organizează, duminică, 4 noiembrie, de la ora 10.30, în sala de conferințe „Viena” a Hotelului „Iaki” din stațiunea ...
PNL și USR au sesizat, ieri, Curtea Constituțională în privința proiectului de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 90/2018 referitoare la înființarea Secției de ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Premierul Viorica Dăncilă participă, luni după-amiază, la o ședință a liderilor coaliției de guvernare, organizată la Palatul Parlamentului, au precizat surse ...
Mai multe acțiuni de deratizare au fost demarate de angajații Primăriei Municipiului Constanța. Astfel, în decursul acestei săptămâni vor fi amplasate momeli toxice ...
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, alături de Șenol Ali și Ionuț Done, subprefecții județului Constanța, au primit, ieri, o ...
În prag de sărbători Primăria și Consiliul local Cumpăna încearcă să demonstreze cât de puternic este dictonul „dar din dar se face rai”, oferind un strop de fericire ...
În fiecare an, la data de 29 aprilie, se sărbătorește Ziua veteranilor de război.„Data la care este marcată această zi amintește de 29 aprilie 1902, moment în care regele ...
Prim-vicepreședintele Pro România, Nicolae Bănicioiu, a declarat, ieri, că formațiunea pe care o reprezintă lansează un apel către partide să doneze secțiilor de oncologie ...
ieri, ora 15:33 DOLIU ÎN LUMEA POLITICĂ!
Fostul viceprimar al municipiului Giurgiu a trecut în neființă. Liviu Clejan, în vârstă de 62 de ani, a murit, după o lungă suferință.Bărbatul de 62 de ani a fost ...
Președintele USR, Dan Barna, a criticat actuala guvernare, despre care a spus că a avut un singur obiectiv, și anume atacul pe Justiție. Printre altele, el a mai adăugat că ...
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat că moțiunea simplă inițiată de PNL pe Justiție și-a atins scopul prin retragerea lui Tudorel Toader de la conducerea Ministerului Justiției ...
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, i-a convocat, joi, la ora 11.00, pe aleșii locali la ședința ordinară a lunii aprilie. Întâlnirea va avea loc în sala ...
Pro România va începe, săptămâna viitoare, discuțiile cu partidele de Opoziție pentru inițierea, după alegerile europarlamentare, a unei moțiunii de cenzură pentru a schimba ...
Președintele Kaus Iohannis și soția sa, Carmen, au mers, duminică dimineață, la slujba de Paște de la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu. La intrarea ...
Primăria Municipiului Constanța a ridicat, inventariat și depozitat cinci autovehicule fără stăpân identificate pe domeniul public sau privat al municipiului ...
50 de angajați ai Primăriei Municipiului Constanța au spus DA, ieri, campaniei demarate împreună cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS), intitulate „Dă viață din ...
Președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Iulius Filip, disident anticomunist și fost deținut politic, cu Crucea Națională „Serviciul Credincios“ clasa a ...
Liviu Dragnea a reiterat ideea unei candidaturi comune din partea alianței PSD-ALDE la alegerile prezidențiale ce vor avea loc la sfârșitul acestui an, fără să excludă o ...
La primul miting electoral alături de Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă le-a spus pesediștilor că nu o să facă niciun pas înapoi pentru că are "o datorie față de români ...
Liviu Dragnea a reiterat, astăzi, ideea unei candidaturi comune din partea alianței PSD-ALDE la alegerile prezidențiale ce vor avea loc la sfârșitul acestui an, fără să excludă o ...
Grupul de parlamentari ai PSD a depus, ieri, un proiect de lege, la Senat, prin care se dorește ca primarii, consilierii locali și consilierii județeni să aibă un ...
Alegerile europarlamentare încep să intre în linie dreaptă după ce reprezentanții Biroului Electoral Central au stabilit formațiunile politice, uniunile și ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva