MAE afirmă că raportul MCV se clasifică pentru a respecta cerințele Comisiei Europene

115
MAE afirmă că raportul MCV se clasifică pentru a respecta cerințele Comisiei Europene - comisiaeuropeana-1571577316.jpg
Ministrul Afacerilor Externe a precizat că proiectul de raport privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare se clasifică pentru a respecta cerințele Comisiei Europene.


De asemenea, MAE afirmă că nu au existat abateri în anii anteriori nici în privința procedurii urmate, nici în privința termenului de răspuns din partea autorităților române.


"Potrivit cutumei existente, în perioada imediat premergătoare adoptării și publicării de către Comisia Europeană a raportului său privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, Comisia Europeană transmite părții române, prin intermediul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, proiectul raportului, pentru transmiterea acestuia către Ministerul Justiției, în vederea formulării unor eventuale comentarii factuale pe marginea acestui proiect. Ulterior, răspunsul Ministerului Justiției trebuie comunicat Comisiei Europene, prin intermediul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, într-un termen foarte scurt, stabilit de Comisia Europeană", a informat, duminică, MAE, potivit Agerpres.


Potrivit MAE, consultarea Ministerului Justiției este un gest de curtoazie din partea Comisiei Europene, prealabil publicării versiunii finale a raportului.


Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, sâmbătă, declasificarea Raportului MCV pe anul 2019, pentru ca toți membri săi să poată avea acces la document și prelungirea cu o săptămână a termenului de formulare a observațiilor.


"Precizăm că este fără precedent și inadmisibil pentru exercitarea prerogativelor constituționale ale Consiliului ca Raportul MCV să poată fi consultat de către membri în regimul unui document clasificat și într-o perioadă atât de scurtă, aspect ce conduce la imposibilitatea exercitării atribuțiilor de către membrii care nu au acces la informații clasificate. Clasificarea Raportului MCV în regimul unui document secret, deși acesta poate avea cel mult caracterului unui document nepublic, conduce către presupunerea rezonabilă că acest demers nu a fost efectuat cu respectarea tuturor condițiilor impuse de Legea nr. 182/2002 privind documentele clasificate", a transmis CSM, printr-un comunicat de presă.


Potrivit CSM, vineri, la ora 20,16, a fost transmisă președintelui și vicepreședintelui Consiliului Superior al Magistraturii, de către Ministerul Justiției, prin intermediul corespondenței electronice, solicitarea ca până sâmbătă, ora 12,00, un membru al Consiliului sau un reprezentat autorizat să participe la sediul ministerului la întâlnirea organizată în scopul dezbaterii Raportului MCV pentru anul 2019.


"Consiliul Superior al Magistraturii solicită, în mod public, transmiterea prin intermediul Ministerului Justiției, în calitate de punct de contact în cadrul MCV, a solicitării de prelungire a termenului acordat la o săptămână și declasificarea documentului pentru garantarea accesului la informație al tuturor membrilor Consiliului, în vederea formulării observațiilor solicitate în acord cu principiile statuate prin Decizia de Instituire a MCV pentru România și Bulgaria emisă în anul 2006″, se mai preciza în comunicat.


Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat marți că Raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi prezentat public la începutul săptămânii viitoare.


"Raportul MCV o să iasă la începutul săptămânii viitoare. Din informațiile mele, probabil o să ni se transmită pe căile diplomatice spre sfârșitul săptămânii și la începutul săptămânii viitoare o să fie făcut public. Fiecare instituție ne asumăm în dreptul nostru ceea ce facem și nu facem pentru bunul mers al justiției", a declarat Birchall. 


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7124 secunde