Liderul USR, Dan Barna: "În Parlament e dictatura majorității"

202
2
Liderul USR, Dan Barna:

Articole recomandate

Liderul USR, deputatul de Sibiu Dan Barna, prezent la mitingul anti-PSD, a declarat că Parlamentul s-a transformat "într-o instituție dictatorială".

"Din păcate, în aceste zile, România este din nou într-un prag foarte sensibil de a porni pe un drum înapoi de care credeam că am scăpat. Vedem că ceea ce se întâmplă în Parlamentul României, acest abuz asupra legilor Justiției, se extinde mult mai mult", a declarat pentru Agerpres Dan Barna.

Președintele USR dezaprobă modificarea regulamentelor, potrivit căreia nu mai este posibilă susținerea de amendamente în plenul Camerei Deputaților.

"După cum știți, după protestul de miercuri, prin care am reușit să blocăm votul final pe legea statutului judecătorilor și procurorilor, domnul Iordache a introdus o inițiativă de modificare a regulamentelor, astfel încât să nu mai fie posibilă susținerea de amendamente în Plenul Camerei Deputaților. Practic, plenul Parlamentului devine doar o mașină formală de vot, amendamentele respinse nu mai pot fi susținute, iar cele admise sunt expediate printr-un singur vot final și împreună cu această inițiativă a fost eliminat și, mă rog, au fost dați afară de fapt și liderii grupurilor parlamentare, deci liderii partidelor politice, au fost dați afară din Biroul Permanent. Deci, practic, asistăm la o transformare a Parlamentului într-o instituție dictatorială-dictatura majorității", a spus Dan Barna.

Comentează știrea

a-mirabilis
11 decembrie 2017
astept dictatura minoritatii.

Pai da,tu ce ai vrea ,,dictatura minoritatii''?Tu nu ai auzit de expresia ,,ciocu mic''?Docamdata voi sa ziceti mersi ca va da tarisoara bani parlamentari ca sa stati in fotoliul parlamentar si sa strigati ,,jos majoritatea''sus cu noi,cei care am primit voturi mai putine.Daca sinteti cuminti,si faceti propuneri constructive,si daca aveti cu cine si cu ce,pregatiti-va fara declaratii deastea prostesti,si la viitoarele alegeri poate deveniti voi majoritari.Dar ,grabiti-va sa surprinde-ti electoratul ca Basescu -Unificatorul are temeri ca la anticipate ,,ar castiga tot PSD.Ce,nu stiai ca in democratie majoritatea ,,dicteaza''.Se vede ca nu ai luat notite.Precis o sa vi si sa ne spui ;Da ,dar au votat numai prostii , babele si pensionarii.Multumim,dar sloganul este vechi,gasiti altceva mai persuasiv in care sa scaoata in evidenta valoarea si nu prostia voastra.

lkjklj
11 decembrie 2017
Logic, nu ?

Păi, logică perfectă ! PSD va avea 80 % și vor deveni minoritari, n-așa ? Iar USR sau Cioloșu vor face "guvernul meu" ! ...E bine ?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2021 secunde