Liberalul Bogdan Bola a predat ștafeta tinerilor din PNL Constanța

1816
Liberalul Bogdan Bola a predat ștafeta tinerilor din PNL Constanța - pnlalegerilocale-1508069259.jpg

Articole de la același autor

Tinerii liberali s-au reunit, sâmbătă, pentru a-și desemna o nouă conducere, după ce, președintele TNL Constanța, consilierul județean Bogdan Bola, a predat ștafeta tinerilor liberali. Potrivit statutului, el a depășit vârsta care îi permitea să activeze la Organizația de Tineret, astfel că, de-acum înainte,  va activa la "seniori".

"Chiar dacă de multe ori, seniorii noștri nu au fost cea mai bună sursă de inspirație pentru noi sau cel mai bun exemplu de urmat, eu cred că tinerii au știut și au înțeles că doctrina liberală nu stă în câțiva oameni aflați vremelnic la conducerea partidului și că onoarea se câștigă foarte greu, dar se pierde foarte ușor. În cei aproape cinci ani pe care i-am petrecut la conducerea organizației Constanța, atât ca președinte la municipiu, cât și la județ, au fost probabil cei mai frumoși ani, deoarece mi-au permis să cunosc niște tineri absolut minunați, atât în organizația noastră, cât și în cea națională, cu care acum mă mândresc că îi pot numi prieteni", a transmis Bogdan Bola. 


Printre altele, el a mai spus că lasă în urmă o echipă puternică și unită.


"De mâine, devin oficial senior al partidului, sper doar să nu fiu unul dintre aceia de care tinerilor le este rușine să spună că le-a fost coleg, așa cum s-a mai întâmplat. Cred că las în spate o echipă puternică și unită, capabilă să își asume orice rol politic pe care organizația de seniori îl va oferi în luptele politice viitoare. O echipă care a avut parte de cea mai frumoasă victorie într-o campanie electorală (Iohannis 2014) dar și care a trecut printr-o fuziune foarte urâtă, presărată cu mai multe lupte interne decât externe. Din acest motiv, sunt convins că echipele de la municipiu și județ, care își vor începe mâine activitatea, vor fi capabile să respecte și să ducă mai departe motto-ul tineretului liberal - Prin Noi Înșine - și să realizeze tot ce nu am putut noi, în acest mandat", a mai transmis pe pagina sa de socializare, Bogdan Bola.


La rândul lui, deputatul liberal Robert Boroianu le-a urat succes noilor președinți de la Tineret. 


"M-am bucurat să văd o sală plină la alegerile TNL Constanța! Nu am vrut să vin în fața lor cu sfaturi sau mesaje! Tinerii din TNL nu caută sfaturi! Tinerii din TNL care au făcut sau vor să facă primul pas către cariera politică, au nevoie să fie inspirați, au nevoie de exemple pozitive, au nevoie de provocări. Succes noilor președinți ai Tineretului Național Liberal filiala Constanța, Alexandra Barbu și Cosmin Sava", a transmis deputatul Robert Boroianu, secretarul general al PNL Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2093 secunde