Liberalii, atac la PSD, în prag de Congres. "Membrii Guvernului Dăncilă, total dezinteresați de români"

240
Liberalii, atac la PSD, în prag de Congres.

Articole de la același autor

Liderii PSD și membrii Guvernului Dăncilă, preocupați de luptele interne pentru putere, sunt total dezinteresați de problemele românilor și obiectivele strategice ale țării, consideră purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

"Ultimul raport de țară al Comisiei Europene arată cum guvernarea PSD a abandonat integrarea României în Uniunea Europeană, însă nimeni de la PSD, nici la Palatul Victoria și, cu atât mai puțin de la partid, nu a catadicsit să dea un răspuns la constatările grave ale oficialilor europeni. Raportul Comisiei Europene semnalează derapaje majore ale României în ceea ce privește evoluțiile economice și financiare riscante, dar și pericolul întoarcerii în timp a reformelor din Justiție. După o astfel de evaluare, obiective precum ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, aderarea la zona Schengen sau adoptarea monedei unice devin tot mai îndepărtate pentru țara noastră", a spus Ionel Dancă, prin intermediul unui comunicat de presă.

Purtătorul de cuvânt al PNL susține, totodată, că, așa cum PNL a avertizat de mai multe ori, raportul Comisiei Europene demonstrează că România are o creștere economică nesănătoasă, bazată pe consum și fără investiții, care provoacă dezechilibre periculoase și care riscă să aibă o "aterizare forțată".

"Efectele acestor dezechilibre economice înseamnă scumpiri, creșterea datoriei publice, deprecierea monedei naționale, erodarea veniturilor populației și o competitivitate scăzută a companiilor românești pe piața europeană. Practic, eforturile din ultimii ani pentru o convergență mai mare cu economiile europene, o integrare mai profundă în Uniunea Europeană și adoptarea monedei unice sunt anulate de guvernarea iresponsabilă a coaliției PSD - ALDE, care arată că nu este deloc interesată de un viitor mai bun pentru români în rândul națiunilor europene democratice și prospere", mai spune Ionel Dancă.

Acesta se întreabă dacă cei aflați acum la putere își mai doresc ca România să fie în UE.

"O simplă privire la tabloul economic și social descris de raportul Comisiei Europene te face să te întrebi dacă cei care conduc România mai au vreo urmă de interes pentru ceea ce ne-am propus la aderarea noastră la Uniunea Europeană. Mai vrea PSD ca România să fie în Uniunea Europeană? Guvernarea condusă de Dragnea și Tăriceanu arată cu totul alte interese", menționează el.

Reamintim că, sâmbătă, 10 Martie, membrii PSD se reunesc în cadrul unui Congres, întâlnire care se anunță destul de importantă, în contextul în care cei care au îndrăznit să comenteze împotriva lui Liviu Dragnea riscă să fie schimbați din funcții. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4824 secunde