Corneliu Ștefan, de la PSD:

"Legea prevenirii este un adevărat sprijin pentru agenții economici"

168
Legea Prevenirii reprezintă un adevărat sprijin pentru agenții economici, care nu vor mai primi sancțiune la prima abatere, ci doar un avertisment, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița Corneliu Ștefan.

"Săptămâna aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial Legea prevenirii, Legea 270/2017. Legea prevenirii reprezintă un act normativ extrem de important pe care PSD și l-a asumat încă din campania electorală. Am promis românilor, de la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, SRL-uri, SA-uri, că vom înlătura abuzurile organelor de control și vom da o șansă celor care din necunoașterea legii sau printr-o interpretare greșită nu au pus la punct toate problemele legate de contabilitate și fiscalitate. Legea Prevenirii, pe care PSD a promovat-o și a susținut-o, este deja în vigoare. Agenții economici, prin acest act normativ, au un adevărat sprijin, nu vor mai primi sancțiune la prima abatere, ci doar un avertisment", a precizat parlamentarul social-democrat, citat de Agerpres.

Acesta a explicat și cum sunt aplicate prevederile legii.

"Mecanismul de funcționare al acestei legi este următorul: inspectorul încheie un proces verbal de constatare a neregulilor și anexează un plan de remediere, care cuprinde aspectele ce trebuie corectate, precum de conformare pentru fiecare faptă. Termenul de remediere este de 90 de zile calendaristice, în 10 zile de la data expirării termenului de remediere autoritatea publică reia controlul. În cazul în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, se aplică sancțiunile prevăzute în actele normative. Este important să precizăm că un contribuabil poate beneficia de măsuri de prevenire o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție, într-un termen de 3 ani", a mai spus deputatul PSD Corneliu Ștefan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4136 secunde