Lege promulgată de Iohannis. Inspectorii antifraudă, transferați la Parchete
490
Articole de la același autor
Galerie foto. Klaus Iohannis, mesaj de la Constanța. "România este condusă de o guvernare care i-a compromis viitorul"
14 Septembrie 2019
RATC devine istorie! Constănțenii călătoresc cu CT Bus! "Vrem să investim în creșterea flotei"
02 Noiembrie 2019
Proiectul Sălii Polivalente din Constanța, în linie dreaptă. Începe despăgubirea celor expropriați
04 Octombrie 2019
Legea prin care inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale în domeniu a ANAF vor fi transferați la parchete pe posturi de specialiști a fost promulgată, ieri, de președintele Klaus Iohannis.
Actul normativ are ca obiect de reglementare reorganizarea Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF pentru asigurarea eficienței activității de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, precum și a fraudei fiscale și vamale. Astfel, persoanele care sunt încadrate în funcția de inspector antifraudă din cadrul direcției urmează să fie transferate și reîncadrate în cadrul Parchetelor pe posturi de specialiști, conform Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Actul normativ mai stipulează că inspectorii antifraudă și inspectorii-șefi antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală, cu excepția inspectorului general antifraudă și a inspectorilor generali adjuncți antifraudă, sunt eliberați din funcție în cazul neîndeplinirii condițiilor referitoare la promovarea evaluărilor psihologice complexe, organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 01 Noiembrie 2019
Vineri, 08 Noiembrie 2019
Joi, 07 Noiembrie 2019
Marţi, 05 Noiembrie 2019
Marţi, 29 Octombrie 2019
Luni, 28 Octombrie 2019
Joi, 31 Octombrie 2019
Joi, 31 Octombrie 2019
Miercuri, 30 Octombrie 2019