Klaus Iohannis: Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc teorii ale conspirației

de Cuget Liber Marţi, 19 Mai 2020 128
Președintele Klaus Iohannis a avut marți mai multe întâlniri la Palatul Cotroceni cu membrii guvernului pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei de COVID-19, informează Digi24. 


Declarația președintelui Klaus Iohannis:


„România a trecut de câteva zile din starea de urgență în stare de alertă. Am văzut foarte mulți români care respectă regulile, care poartă măști și mențin distanțarea. Companiile publice și private s-au pregătit foarte bine pentru reînceperea activității.


Din nefericire au fost și exemple de comportamente în contradicție cu normele sanitare. Unii au înțeles greșit că starea de alertă înseamnă relaxarea măsurilor.


Dragi români, virusul este încă printre noi. Cu cât conștientizăm mai bine că responsabilitatea fiecăruia, cu atât cresc șansele să stopăm epidemia.


Dacă regulile vor fi constant încălcate ne îndreptăm spre un scenariu în care vom avea un nou val de infectări. Solicit autorităților un rol mai ferm în comunitățile pe care le administrează. Am reușit până acum să controlăm epidemia, iar măsurile și-au dovedit eficiența.


Au fost 2 luni grele pentru toți și ar fi dramatic să le compromitem acum. Cred că nimeni nu își mai dorește să intrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați dacă va crește presiunea pe spitale.


Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc dezinformări și propagă teroii ale conspirației. Cei care contestă existența virusului au o atitudine nocivă. Crează breșe în solidaritatea românilor. Când am fost uniți într-un efort național cu toții am reușit să salvăm vieți și să limităm răspândirea. 


Să nu irosim tot ce am câștigat în aceste 2 luni. E foarte grav că unii politicieni încurajează nerespectarea restricțiilor. Sunt aceeași vechi politicieni. În vreme ce prioritatea noastră e prioritatea cetățeanuui și programul economic pentru reconstrucției, prioritatatea PSD ului este dărâmarea guvernului.


Depunerea unei moțiuni de cenzură este ceva grav în aceste vremuri. O criză politică profundă peste una sanitară, asta își dorește PSD. România nu mai poate rămâne blocată în trecut.”, a declarat Klaus Iohannis.


Președintele a avut marți o primă întâlnire, de la ora 14, cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode.


De la ora 15, la Palatul Cotroceni au venit viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică

Ultima oră

Titlurile zilei