Klaus Iohannis: "Starea de urgență va fi prelungită cu încă o lună"

359
Klaus Iohannis:

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, după o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea crizei COVID-19, că va prelungi starea de urgență pentru încă o lună.



"Am avut o ședință de bilanț intermediar. Am dorit să tragem primele concluzii. Am evaluat impactul acestor măsuri și cum trebuie conduse lucrurile în următoarele săptămâni. În comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa de mare cum a fost în țări precum Italia sau Spania. Acest lucru vine din faptul că noi am luat din timp măsuri foarte ferme. Nu este însă momentul să ne relaxăm, să nu mai respectăm măsurile. Toți specialiștii spun că dacă respectăm indicațiile este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm este posibil să ajungem în scenarii precum cele din țările menționate. Nu suntem încă la vârful epidemiei. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile. Trăgând linie am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. În această săptămână vom elabora textul decretului. Vom prelungi starea de urgență cu încă o lună. E absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control", a declarat președintele Klaus Iohannis, la Digi24.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3326 secunde