Klaus Iohannis: "Remanierea va fi analizată după Ziua Națională"

318
Klaus Iohannis:

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că nu va mai exista nicio schimbare de miniștri în această săptămână, iar noua propunere de remaniere a PSD va fi analizată după Ziua Națională.

"Am primit, la două zile după remanierea guvernamentală, o propunere de remaniere guvernamentală. Acest lucru nu este de bun augur. Avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. Lucrurile merg foarte prost în privința guvernării. PSD este deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe pozițiile de ministru. I-am numărat, nu o să vă vină să credeți, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniștri în aceste guverne. Așa nu se poate guverna. Este imposibil să schimbi miniștri toată ziua, bună ziua. De asta se ocupă PSD, să schimbe miniștri. Cum să ne imaginăm că poate să funcționeze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Este ceva ce nu s-a mai întâmplat, nu s-a mai auzit și în acest fel nu se poate continua. Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniștri, iar această chestiune care mi-a fost propusă astăzi, o remaniere după remaniere, va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului și Zilei Naționale de 1 Decembrie. Până atunci, pot să vă spun că în această zonă nu se va întâmpla nimic", a declarat Iohannis, la Digi24.

El a motivat de ce a ales să facă anunțul după 1 Decembrie.

"Și sărbătorile naționale trebuie respectate așa cum se cuvine. Nu cred că românii au nevoie de acest circ de remanieri acum, înainte de sărbătoarea națională. Haideți să serbăm Centenarul așa cum se cuvine, după care putem să revenim la circul de zi cu zi", a spus Iohannis.

Potrivit șefului statului, Guvernul este complet și "nu are decât să lucreze".

"Nu știu ce conflict vor dumnealor să invoce, dar eu i-aș invita, în loc să continue acest carusel, să mai muncească un pic în Guvern și pe urmă mai vedem. Cred că este rezonabil să așteptăm să mai și guverneze un pic, nu numai să schimbe toată ziua, bună ziua miniștri dintr-o parte în alta", a mai spus Iohannis.

Întrebat dacă va lua act de demisia lui Lucian Șova de la Transporturi, el a răspuns că până după 1 Decembrie nu se va schimba nimic și că aceste lucruri vor fi discutate după această dată.

Iohannis a subliniat că prin refuzul de a semna remanierea și de a lua act de demisia lui Șova nu va bloca activitatea Guvernului.

"Nu va exista așa ceva. Pot să vă asigur că nimic din ce fac eu nu pune în dificultate Guvernul. Știu că unii speculează că aș bloca activitatea Guvernului. Nici vorbă! Guvernul este complet, nu are decât să lucreze. După 1 Decembrie, vom discuta. Din punctul meu de vedere, am voie să fac orice în cadrul constituțional", a adăugat președintele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.81 secunde