Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Klaus Iohannis: „Bugetul propus de PSD-ALDE arată disprețul Coaliției“

Ştire online publicată Sâmbătă, 16 Februarie 2019

Președintele Klaus Iohannis consideră că bugetul propus de PSD-ALDE, adoptat vineri de Parlament, arată „disprețul total“ al coaliției majoritare față de așteptările românilor, care vor o guvernare responsabilă și credibilă.

„La nivelul Executivului, însă, lucrurile sunt complet diferite față de ceea ce își doresc cetățenii, iar acest buget reprezintă cel mai elocvent exemplu al unei guvernări care amanetează viitorul românilor“, precizează Administrația Prezidențială.

Potrivit comunicatului transmis vineri, PSD-ALDE a venit în Parlament cu un buget care nu poate fi executat.

„Cu o abordare rigidă și autoritară, PSD-ALDE a venit în Parlament, cu o întârziere nepermis de mare față de termenul legal, cu un buget care nu poate fi executat. Întârzierea fără precedent a bugetului arată, de fapt, lipsa de soluții reale ale guvernării în raport cu promisiunile făcute“, a spus șeful statului.

În comunicat se arată că PNL a reușit să treacă un amendament care aduce beneficii reale pentru milioane de familii din România: majorarea semnificativă a alocațiilor pentru copii.

„În pofida încercării PSD de a adopta pe repede înainte acest buget, PNL a reușit să treacă un amendament care aduce beneficii reale pentru milioane de familii din România: majorarea semnificativă a alocațiilor pentru copii. Este o victorie importantă a opoziției, care ar fi putut să nu rămână singulară, dacă majoritatea PSD-ALDE ar fi fost interesată în mod real de a identifica acele măsuri care să conducă la prosperitate și la o viață mai bună pentru români“, punctează Administrația Prezidențială.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Președintele Klaus Iohannis se întâlnește, marți, la Palatul Cotroceni, cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București. Întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice ...
Liderul PNL, Ludovic Orban, consideră că dacă președintele Klaus Iohannis ar fi sprijinit și de alte forțe politice, ar putea să câștige din primul tur la prezidențiale și că ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Gestionare Servicii Publice, a montat și în această săptămână coșuri de gunoi în mai multe zone ale ...
Guvernul a aprobat, ieri, alocarea a 700 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru restituirea taxei auto, a anunțat, la Palatul Victoria, ministrul de Finanțe, Eugen ...
Cetățenii care au împlinit până pe 26 mai, inclusiv, 18 ani, sunt așteptați, duminică, 26 mai, la vot pentru a-i alege pe cei care îi vor reprezenta, pentru ...
ieri, ora 23:54 Eu voi vota pentru Europa!
Duminică, eu voi merge la vot! În ciuda politicienilor care au jucat strâmb în campania electorală și m-au adus în pragul dezamăgirii și al scârbei, eu voi vota!În ...
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că a transmis un mesaj colegilor de partid prin care i-a anunțat că nu va vota la referendum, având în vedere ultimele declarații ale ...
Alegătorii din Irlanda și Republica Cehă s-au prezentat vineri la secțiile de vot pentru scrutinul europarlamentar, după ce joi au făcut același lucru cei din Regatul Unit și ...
Președintele Klaus Iohannis a trimis, astăzi, Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 7/2006 ...
Deputatul Stelian Ion, de la USR Constanța, are la final de campanie electorală un mesaj pentru constănțeni cărora le transmite că pe 26 mai putem trimite să ne ...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că programul „Prima casă“ se va extinde și se va numi „O familie - o casă“ și a anunțat că programul ...
Gabriel Daraban, candidatul Constanței pe lista ALDE pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, prezintă garnitura de succes care va reprezenta cu adevărat interesele ...
 Programul „Prima casă” se va extinde și se va numi „O familie - o casă”. Noul program conține măsuri de sprijinire a celor care doresc să cumpere o ...
Lucrările de igienizare și cosit în cartierele din oraș continuă sub supravegherea Primăriei Municipiului Constanța prin Serviciul Gestionare Spații ...
Nicu Ștefănuță este unul dintre cei mai vocali candidați ai USR la alegerile europarlamentare. În acest context, el a transmis un mesaj alegătorilor cărora le ...
Primăria Mangalia a demolat, ieri, cea de-a treia clădire insalubră, de la marginea cartierului de case al orașului, din cele cinci supuse demolării, în baza unor hotărâri ...
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat marți, într-o conferință de presă alături de premierul Viorica Dăncilă, la Frasin (Suceava), că  ...
Reprezentanții Partidului Social Democrat – PSD au transmis că  Ministerul Finanțelor Publice încurajează investitorii să depună cereri pentru finanțare prin ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat, în urmă cu puțin timp, într-o conferință organizată la Palatul Cotroceni, că PSD a încearcă și instituțional „să boicoteze ...
Președintele Klaus Iohannis va susține miercuri, de la ora 17.15, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația prezidențială. 
Primul-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că va încerca să își convingă colegii din Comitetul Executiv al PSD să susțină remanierea și nu restructurarea ...
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că decizia de luni a instanței supreme în dosarul lui Liviu Dragnea va fi un bun test pentru a vedea în ce măsură justiția și-a ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Arhiva