Klaus Iohannis a trimis la CCR Legea Referendumului

157
2
Klaus Iohannis a trimis la CCR Legea Referendumului - klauss-1526649492.jpg
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Șeful statului menționează că stabilirea obiectului referendumului de revizuire a Constituției prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului este neclară și contravine regulilor constituționale referitoare la revizuirea Legii fundamentale. 


Totodată, Klaus Iohannis mai punctează că stabilirea datei referendumului de revizuire a Constituției prin privind organizarea și desfășurarea referendumului limitează dreptul Parlamentului aflat în exercitarea mandatului la data la care ar avea loc o revizuire a Constituției de a stabili data referendumului printr-o lege distinctă.

Ce alte critici a mai formulat președintele

Redăm, în continuare, criticile formulate de Klaus Iohannis, în cerere:

Prevederile art. unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului - art. 6 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 - încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) coroborate cu cele ale Titlului VII din Constituție

Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 - art. unic pct. 1 din legea criticată – prevede următoarele: "Inițiativa și procedura revizuirii Constituției sunt supuse dispozițiilor prevăzute la art. 150 și 151 din Constituția României, republicată, și prezentei legi."

Dispozițiile art. unic pct. 1 din legea criticată referitoare la modificarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 au mai fost anterior deferite controlului de constituționalitate pe motiv că acestea contravin dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Constituție, având în vedere că legea, deși are ca domeniu de reglementare norme juridice privitoare la organizarea și desfășurarea referendumului, prin aceasta au fost reglementate și aspecte care se referă la procedura parlamentară privind revizuirea Constituției.

În legătură cu această critică de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a stabilit că, prin faptul că articolul unic pct. 2 din legea criticată - cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 - face "(...) referiri la modul în care Parlamentul trebuie să acționeze în situațiile descrise în ipoteza normei nu reprezintă o nesocotire a principiului autonomiei regulamentare dedus din prevederile art. 64 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Niciuna dintre cele două acțiuni pe care Parlamentul ar urma să le întreprindă - aceea de a trimite Curții Constituționale proiectul legii constituționale, după adoptarea acestuia, și cea de a relua procedura în cazul în care inițiativa legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii - nu este nouă, în sensul de a fi fost introdusă ca atribuție distinctă prin legea de modificare și completare a Legii nr. 3/2000.

Cea referitoare la trimiterea proiectului legii constituționale, după adoptare, către Curtea Constituțională este o expresie a colaborării loiale pe care instituțiile statului român trebuie să o manifeste în toate acțiunile acestora în vederea asigurării funcționării armonioase și eficiente a mecanismului statal. Cea de-a doua acțiune menționată în textul criticat se referă la situația în care instanța constituțională constată că inițiativa legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii, când aceasta se consideră nefinalizată și se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată. Faptul că Parlamentul va trebui să reia procedura de adoptare a legii de revizuire este, de fapt, o consecință a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, înscris în art. 147 din Legea fundamentală." (Decizia nr. 612/2017, par. nr. 39-40).

Distinct de criticile anterioare de neconstituționalitate, considerăm că, prin conținutul său normativ, dispozițiile art. unic pct. 1 din legea supusă controlului de constituționalitate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 6 alin. (1) din legea criticată rezultă că singurele dispoziții aplicabile în ceea ce privește inițiativa și procedura revizuirii Constituției sunt exclusiv cele ale art. 150 și 151 din Legea fundamentală, pe de o parte, și cele ale Legii nr. 3/2000, pe de altă parte. În acest sens, conjuncția "și" din cuprinsul sintagmei " (…) sunt supuse dispozițiilor prevăzute la art. 150 și 151 din Constituția (…) și prezentei legi", conduce, fără echivoc, la concluzia că pentru viitor singurele prevederi aplicabile cu privire la inițiativa și procedura revizuirii Constituției sunt cele stabilite prin art. unic pct. 1 din legea criticată. Această reglementare contravine însă principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție, sub aspectul componentei sale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii și este de natură să înfrângă principiul securității juridice.

În primul rând, prevederile art. 6 alin. (1) din legea criticată introduc în conținutul normativ al Legii nr. 3/2000 un tip de norme ce nu fac obiectul acestui act normativ. Astfel, obiectul de reglementare al Legii nr. 3/2000 îl constituie organizarea și desfășurarea referendumului, atât a celui național, cât și a celui local. În mod firesc, norme cu privire la inițiativa și procedura de revizuire a Constituției nu pot face obiectul acestei legi decât în măsura în care acestea prezintă relevanță pentru referendumul privind revizuirea Constituției. Din această perspectivă, Legea nr. 3/2000 nu poate include - fără a depăși obiectul ei de reglementare - în mod exhaustiv norme privitoare la inițiativa și procedura de revizuire a Legii fundamentale.

Secțiunea 1 (intitulată Referendumul pentru revizuirea Constituției) din cadrul Capitolul II (intitulat Referendumul național) a Legii nr. 3/2000 în forma în vigoare cuprinde două articole, respectiv art. 6 și art. 7. Aceste două articole reglementează pe de o parte, obligativitatea organizării și desfășurării referendumului cu privire la revizuirea Constituției, precum și a rezultatelor acestuia (art. 6), iar pe de altă parte, conținutul întrebării înscrise pe buletinul de vot, precum și modul în care se stabilesc rezultatele referendumului privind revizuirea Constituției (art. 7). Totodată, modificările și completările operate prin legea criticată (art. unic pct. 1 și pct. 2) vizează doar art. 6.

Aceste intervenții legislative nu au în vedere toate reglementările aplicabile inițiativei și procedurii de revizuire a Legii fundamentale, ci numai pe acelea care au relevanță pentru obiectul de reglementare al Legii nr. 3/2000. Din această perspectivă, considerăm că prevederile art. unic pct. 1 din legea supusă controlului de constituționalitate sunt neclare, lipsite de previzibilitate întrucât, deși declarativ – prin prezența conjuncției "și" - inițiativa și procedura de revizuire sunt supuse acestei legi, în realitate legiuitorul nu epuizează în conținutul normativ toate aspectele referitoare la materia enunțată.



Comentează știrea

Cititor
18 mai 2018
Legea referendumului

Păcat că l-am votat. Si eu i-am retras încrederea, dar c folos. Că nu demisionează așa cum el are pretenția de la alții Nu a fost sâmbătă în stare niciodată să lege doua cuvinte fără să i se șoptească și nu a promulgat nicio lege până n a trimis-o la CC de mai multe ori. M-am înșelat o dată. A doua oară nu se mai întâmplă.

Cititor
18 mai 2018
Legea referendumului

Păcat că l-am votat. Si eu i-am retras încrederea, dar ce folos. Că nu demisionează, așa cum el are pretenția de la alții. Nu a fost în stare să tina o conferință de presă singur, fără să i se șoptească și în toate ieșirile publice a ținut declarații de presă citind discursul scris de alții, refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliștilor de teamă să nu spună vreo prostie. Nu a promulgat nicio lege până nu a trimis-o la CC de mai multe ori. M-am înșelat o dată. A doua oară nu se va mai întâmpla.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5134 secunde