Kelemen Hunor: "Suntem pregătiți pentru a susține o moțiune de cenzură"

327

Articole de la același autor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, ieri, că parlamentarii Uniunii sunt pregătiți să susțină o moțiune de cenzură, însă a arătat că în prezent nici cu senatorii și deputații formațiunii sale nu există majoritate pentru ca moțiunea să fie adoptată. 


"O moțiune de cenzură este binevenită oricând, în fiecare sesiune parlamentară. Nu neg că noi am avut discuții cu PNL și USR în aceste zile. Am făcut matematică cu ei. Nu există 233 de voturi nici cu noi, dar acest lucru nu trebuie să conteze, până la urmă moțiunea de cenzură este un instrument constituțional de a controla Guvernul și de a da jos Guvernul. Aseară, când am stat și am calculat, majoritate nu există. Când va exista un text, așa mi-au promis colegii din PNL, trimit textul și la noi, și la USR, noi probabil că vom avea propunere de text în continuarea textului propus de ei. Trebuie văzut dacă ei vor accepta sau nu și în funcție de această discuție se poate merge mai departe. Suntem pregătiți pentru a susține o moțiune de cenzură. Nu avem o problemă", a spus Kelemen Hunor, citat de Agerpres, după consultările delegației UDMR cu președintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4454 secunde