Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Iohannis: „Solicit clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul pe numele lui Kovesi“

Ştire online publicată Vineri, 15 Februarie 2019
de Carmen MOCANU

Președintele Klaus Iohannis a solicitat, ieri, Secției de investigare a infracțiunilor din justiție clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul deschis pe numele fostului procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi.

„Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilități în statul român, indiferent de funcțiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea și consolidarea statului de drept. Solicit Secției de investigare a infracțiunilor din justiție corectitudine maximă, respectarea cu strictețe a legii și clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruța Kovesi, conducerea acestei secții având o imensă răspundere în acest sens“, se arată într-un comunicat de presă transmis, ieri, de Administrația Prezidențială.

Șeful statului subliniază că Secția specială pentru anchetarea magistraților nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă și intimidare a magistraților și procurorilor. El amintește că a contestat încă de la început înființarea unui astfel de organism.

„Majoritatea PSD-ALDE a ignorat cu bună știință toate aceste avertismente, astfel că această secție specială, în acest moment, funcționează. Tot această majoritate, printr-o serie de modificări nocive ale legilor justiției, este direct responsabilă pentru generarea conflictului care există acum în rândul magistraților. PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiție și a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA și a procurorului general al României, mai nou, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamând, de asemenea, presiuni și interferențe“, a mai adăugat șeful statului.

El punctează că lupta anticorupție va continua în România, în ciuda oricăror eforturi agresive ale celor care își doresc să controleze justiția și să îngenuncheze statul de drept. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, este așteptată la ora 13.00 la sediul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, unde va fi ...
Laura Codruța Kovesi, fosta șefă DNA, este citată vineri la Secția de investigare a magistraților din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată ca suspect într-un dosar ...
Laura Codruța Kovesi, fost procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, a fost pusă oficial sub acuzare de secția specială de investigare a ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcția de adjunct al secretarului general, informează un comunicat postat miercuri pe ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ar urma să îl numească drept secretar general adjunct al Alianței pe fostul ministru de externe al României, Mircea Geoană ...
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a convocat ședința Comitetului Executiv al PSD, în cadrul căreia se vor analiza sondajele de opinie și se va stabili ...
Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat, miecuri, pe Klaus Iohannis pentru a discuta cu acesta despre propunerile PSD și ALDE pentru funcțiile de ministru de Interne, ministru de ...
Președintele USR, Dan Barna, a declarat că relația cu PNL este una firească și că cel mai interesant pentru România ar fi ca în turul doi al alegerilor prezidențiale votanții să ...
Vicepreședintele Pro România, senatorul Adrian Țuțuianu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că Pro România trebuie să desemneze candidat propriu la prezidențiale, după ...
România a reușit pe timpul Președinției la Consiliul UE să fie un mediator foarte bun, a declarat, ieri, în plenul Parlamentului European, prim-ministrul Viorica Dăncilă, care a ...
Demos și-a lansat candidatul la alegerile prezidențiale, în persoana lui Claudiu Crăciun. Partidul de stânga nu a obținut semnăturile necesare pentru înscrierea la ...
Propunerile premierului Viorica Dăncilă pentru schimbările din cabinetul său au ajuns, marți, la Cotroceni, informează antena3.roPremierul îl propune pe Nicolae Moga la ...
Opt turiști au fost răniți la o pensiune din Fundata, județul Brașov. Totul, după ce o scară de lemn de acces în pensiune s-a rupt. Oamenii au căzut de la ...
În noaptea de marți spre miercuri, are loc o eclipsă parțială de Lună, vizibilă în totalitate din România, dacă cerul este senin, potrivit reprezentanților ...
Electrocentrale Constanța S.A. (CET Palas) a comunicat, astăzi, că înregistrează o avarie pe rețeaua care alimentează cu energie termică primară punctele termice nr. 130 și ...
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), sunt disponibile ...
Vicepreședintele Pro România, senatorul Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, la Târgoviște, că Pro România trebuie să desemneze candidat propriu la ...
Este doliu în Partidul Social Democrat. Laurențiu Hălmăgean, fost președinte al Organizației Municipale a PSD Arad în perioada 2010-2012, a murit în somn în cursul ...
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi, vicepreședinte al Comisiei de apărare, afirmă că demisia ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, reprezintă primul pas către aflarea adevărului ...
 Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat, ieri, că intenționează să introducă o taxă de solidaritate care să se aplice pensiilor speciale care depășesc 10.000 de ...
PSD va avea un candidat propriu la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, iar Congresul care îl va valida va avea loc pe data de 3 august, a anunțat, ieri, președintele ...
Așa cum era de așteptat, a început remanierea Guvernului. Unii își pierd privilegiile, alții sunt propuși în funcții, să sperăm că schimbările vor fi de bun augur. Senatorul ...
În Comitetul Executiv al PSD, primarul general Gabriela Firea și liderul PSD Olt, Paul Stănescu, i-au reproșat premierului Viorica Dăncilă că și-a anunțat candidatura la ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Monden
Fun Tehnologie Arhiva