Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Investiții cu fonduri europene la Negru Vodă. A fost inaugurat noul parc de 15.000 mp

Ştire online publicată Miercuri, 11 Septembrie 2019
de Carmen MOCANU
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a participat, zilele trecute, la invitația primarului liberal Petre Urziceanu, la inaugurarea noului parc din orașul Negru Vodă. 

Realizat din fonduri europene în valoare de 850.000 de euro, proiectul a presupus reconversia funcțională a două terenuri neutilizate în suprafață de peste 15.000 de metri pătrați și amenajarea de noi spații verzi, sistem modern de irigații, locuri de joacă pentru copii, spații pentru tineri și pensionari. De asemenea, întregul perimetru este monitorizat și supravegheat video. 
Potrivit șefului administrației locale din Negru Vodă, Petre Urziceanu, pe lângă realizarea acestui parc, primăria mai are în derulare și alte proiecte, cum ar fi cel care vizează reabilitarea drumurilor, în valoare totală de 7,9 milioane euro. Totodată, până la finalul acestui an, se va da în folosință un bloc de locuințe sociale pentru tinerii orașului, investiția fiind de aproximativ 2,2 milioane de lei. În plus, pentru educație, administrația liberală a accesat 9,3 milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea liceului din localitate. 

Un alt proiect care este în derulare are valoarea de 2,6 milioane de lei și face referire la construirea unei noi grădinițe cu program prelungit în localitate. 

„Tot în localitatea Negru Vodă mai este un proiect european aflat în evaluare ce cuprinde construirea unei noi școli, cu teren și sală de sport multifuncțională în satul Darabani, valoarea totală a proiectului fiind de 740.000 de euro. De asemenea, mai este un proiect de 7,5 milioane de euro pentru construirea unui cartier de locuințe sociale, concomitent cu o reamenajare urbanistică a întregii zone, respectiv, trotuare, străzi și parcuri noi, locuri de joacă sau de recreere. În cadrul aceluiași proiect, se va construi și un centru multifuncțional pentru tineret, cu bazin de înot semi-olimpic acoperit“, a transmis primarul de la Negru Vodă, Petre Urziceanu. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Pe 1 iunie, toți copiii și-au sărbătorit ziua. Anul acesta, Asociația „United Hands Romania” a derulat o acțiune socială în sprijinul comunității din orașul Negru ...
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a depus o amplă interpelare către ministrul Sănătății privind proiectul Spitalului Regional de ...
Parlamentarul constănțean Bogdan Huțucă, de la PNL, vicepreședinte al comisiei de Buget, finanțe, bănci, susține că PSD a folosit în cadrul negocierilor ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că, la preluarea funcției, a găsit Fondul de rezervă al Guvernului la dispoziția prim-ministrului „epuizat”, adăugând că nu a ...
Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a declarat, ieri, că, din discuțiile preliminare pe care le-a avut în Guvern, există toate garanțiile ca bugetul MApN să reprezinte în ...
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, astăzi, la Ministeriala NATO de la Bruxelles, în pregătirea Reuniunii șefilor de stat și de guvern aliați de la Londra ...
A noua ediție a campaniei „Curățăm Constanța Noastră” a unit 3.000 de constănțeni din toate cartierele din oraș în acțiuni de igienizare ...
Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a declarat, astăzi, că este „un fan” al independenței Justiției și, de aceea, s-a abținut să meargă la ...
Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a afirmat, în această seară, că își asumă fiecare lider al PSD, menționând că Liviu Dragnea a avut și lucruri rele, dar ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu va participa la o dezbatere cu contracandidata sa, Viorica Dăncilă (PSD), pentru că aceasta reprezintă un ”partid ...
Ministerul Afacerilor Externe a finalizat, ieri, expedierea către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României a materialelor necesare votării în străinătate la cel ...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, alături de primarul comunei Lipnița, Florin Crăciun, a inaugurat terenurile de ...
Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a organizat, luni, o conferință de presă la sediul PNȚCD din Constanța, la care au participat și reprezentanți ai Partidului Social ...
Sediul PNȚCD Constanța a găzduit, astăzi, o conferință de presă la care au participat președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, președintele PSD Constanța, Felix Stroe, senatorul ...
Consilierii locali se întrunesc, astăzi, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța. Pe ordinea de zi sunt cuprinse trei proiecte, și ...
Spitalul Orășenesc Hârșova mai are un singur echipaj de ambulanță pentru a deservi aproximativ 30.000 de locuitori, din zece localități. Situația este ...
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, ieri, la Cluj, că, în urma unei consultări interne, rezultă că cea mai mare parte a membrilor partidului său își dorește o continuare ...
Ministrul de Interne îl va demite pe prefectul judetului Harghita, Andrei Jean-Adrian, după ce un urs a fost lovit sâmbătă seara de o mașină la ieșirea din localitatea ...
Dacian Cioloș a declarat, întrebat dacă se gândește să candideze la alegerile parlamentare, că nu este deloc exclus. Liderul PLUS a precizat că proiectul său politic e ...
Bogdan Niculescu Duvăz, fost ministru în guvernele conduse de Petre Roman, Victor Ciorbea și Adrian Năstase, a murit, sâmbătă, la vârsta de 70 de ani.Bogdan Niculescu Duvăz a ...
Klaus Iohannis nu crede că prezența în turul II al alegerilor prezidențiale va fi afectată de lipsa unei dezbateri el și Viorica Dăncilă.  Președintele spune că românii ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Bistrița, că este pentru alegerea primarilor în două tururi, dar că este nevoie de discuții politice în Parlament pe această ...
Dezbaterea anunțată de președintele Klaus Iohannis pentru ziua de marți, la care vor participa jurnaliști și politologi, va fi găzduită de Școala ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva