"Îl dau în judecată pe Ponta pentru prejudicii aduse statului"

218

Articole de la același autor

Vicepreședintele PDL Anca Boagiu a declarat că a decis să-l dea în judecată pe "candidatul" Victor Ponta "pentru prejudiciile pe care le-a adus statului român" și pentru "încălcarea tratatului de aderare al României la UE".

"Am luat decizia să-l dau în judecată pe candidatul Ponta pentru prejudiciile pe care le-a adus statului român, pentru blocajele pe care le-a produs în economia românească, pentru prigonirea pe care a pornit-o împotriva investitorilor din România, pentru încălcarea tratatului de aderare a României la UE. De ce pentru tratat? Pentru că planurile noastre de dezvoltare sunt angajamente ale acestui tratat, pe care suntem obligați să-l respectăm", a spus într-o conferință de presă vicepreședintele PDL.

Potrivit Mediafax, Boagiu i-a cerut lui Victor Ponta să spună public dacă "orientarea sa este europeană".

"Îi cer public candidatului Victor Ponta să ne spună dacă orientarea sa este europeană și să și-o asume înainte de 9 decembrie, îi cer public să ne spună dacă are o altă orientare, pe care să și-o asume înainte de 9 decembrie, nu să ne facă ceva, ce ne pregătește până la urmă, să ne scoată din Europa", a adăugat vicepreședintele PDL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8537 secunde