"Îi cer ministrului Curaj să aibă curajul să-i retragă titlul de doctor lui Victor Ponta"

131
1
Europarlamentarul Monica Macovei, președintele partidului M10, i-a cerut duminică, într-o conferință de presă, ministrului Educației, Adrian Curaj, să aibă curajul să-i retragă titlul de doctor fostului premier Victor Ponta, scrie Agerpres.


"Suntem la sediul M10, filiala Galați, care este pe strada Universității și Galațiul are o universitate de tradiție și cu o vechime de 65 de ani și pentru că suntem pe strada Universității, unde avem o universitate foarte bună, îi cer ministrului Curaj, ministrul Învățământului, să aibă curajul și să-i retragă titlul de doctor lui Victor Ponta", a declarat Macovei.

Ea consideră că trebuie să le fie retrase diplomele de doctorat sau de masterat tuturor celor care și-au plagiat tezele.

"Victor Ponta a plecat acasă că așa i-a spus strada, dar de ce să rămână cu titlul de doctor pe care nu-l merită, pe care l-a furat? Deci, domnule ministru Curaj, aveți curajul să-i retrageți titlul de doctor lui Victor Ponta și tuturor celorlalți care și-au plagiat tezele de doctorat și nu sunt doctori, sau de masterat, și să le retrageți și lor diplomele", a spus liderul M10.

Monica Macovei a fost prezentă duminică la Galați, unde a participat la prima conferință de presă organizată de filiala locală a partidului M10. 


Comentează știrea

Cosmin
22 noiembrie 2015
Faci bani de acasa!

Faci bani de acasa! Internetul este o inventie minunata! Pe internet gasesti acum acest curs online care te invata pas cu pas, cu multe explicatii, cum faci bani de acasa! Cursul este GRATUIT si te invata cu multe indicatii foarte simple si clare cum faci bani de acasa! Vrei si tu cu seriozitate sa inveti ceva nou si de viitor? Cere imediat informatii mai multe la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5746 secunde