Iarna se dezlănțuie! Autoritățile locale, în alertă!

268
1
Iarna se dezlănțuie! Autoritățile locale, în alertă! - iarnaninsoarevremerece2-1519566378.jpg

Articole de la același autor

După ce ne-a alintat cu temperaturi ridicate și mult soare, când să se retragă oficial, iarna se dezlănțuie. Ultimele zile calendaristice de sezon rece aduc, la Constanța, ger năprasnic, cum nu am mai avut de ani de zile la sfârșit de februarie și ninsori abundente cum nu am mai văzut de vreo două ierni încoace. Mărțișorul vine la Constanța cu sania și temperaturi negative chiar și cu 15 grade mai scăzute față de cele normale pentru debutul primăverii.

Administrația Națională de Meteorologie a emis încă din week-end un cod galben de ger și ninsori moderate. Autoritățile locale din municipiul Constanța au scos pe străzi utilajele încă de sâmbătă. Nouă sărărițe au împrăștiat material antiderapant pe străzile principale și secundare ale orașului, pornind de la intersecțiile Poarta 1, bulevardul Ferdinand cu bulevardul Tomis, bulevardul Mamaia – zona Pescărie, bulevardul Alexandru Lăpușneanu – bulevardul Aurel Vlaicu, strada Suceava – zona Boema, bulevardul I.C. Brătianu, Șoseaua Mangaliei – bulevardul 1 Mai, bulevardul I.C. Brătianu – zona Big, bulevardul Aurel Vlaicu – Podul Cumpenei.

Pentru a împiedica depunerea poleiului, au fost împrăștiate 130 de tone de material antiderapant. În stațiile de autobuz, pe trecerile de pietoni și trotuare, la intrările de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și instituțiile publice, s-a intervenit pentru curățarea zăpezii, cu 118 angajați ai firmei de salubrizare a municipiului.

Val de frig în toată țara

Începând de azi noapte, de la ora 3, respectiv ora 4, suntem oficial sub cod portocaliu de ger persistent și cod portocaliu de ninsori abundente. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizare de val de frig care va afecta toată țara până joi, 1 martie, în jurul orei 10.

Potrivit meteorologilor, valul de frig va cuprinde treptat toată țara și va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 - 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Astfel, temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi și în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de rece. În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig.

Concomitent, se întețesc ninsorile. Potrivit celei de-a doua avertizări a meteorologilor, astăzi, începând cu ora 10, județul Constanța este sub cod portocaliu de ninsori abundente și viscol. Practic, până marți, în jurul orei 14, în municipiul București și în județele Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 55 – 65 de km pe oră, local peste 70 de km pe oră, și vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilității sub 50 de metri.

Va ninge cât pentru toată iarna

Așadar, astăzi, la Constanța, cerul este înnorat și vântul suflă cu putere, dinspre nord-est. Va ninge în averse, în cantități semnificative. Maxima termică abia dacă va atinge -2 grade. Peste noapte, ninsorile se vor înteți și termometrele vor indica minimum -6 grade.

Mâine, va continua să ningă, atât pe timpul zilei, cât și noaptea, și vor fi între -11 și -3 grade. Miercuri va fi și mai frig, dar vor fi, din nou, averse consistente de ninsoare. Pe timpul zilei vom avea maximum -7 grade Celsius, iar în cursul nopții se vor înregistra minimum -12 grade. Joi, pe 1 martie, ninsorile contenesc, dar gerul va persista și se vor semnala între -9, -8 grade. Abia de vineri este posibil ca temperaturile să devină ușor pozitive, dar norii vor rămâne în zonă.

Folosiți transportul în comun!

Pe toată perioada codurilor portocalii, reprezentanții Serviciului Gestionare de Spații Verzi din cadrul Primăriei Constanța sunt pregătiți să intervină în echipe formate din alpiniști și țapinari, iar reprezentanții Poliției Locale, împreună cu cei ai Poliției Rutiere, vor patrula pentru asigurarea fluenței traficului rutier și vor interveni acolo unde este cazul. De asemenea, toate utilajele de deszăpezire și de împrăștiere a materialului antiderapant sunt pregătite să intervină.

"Rugăm constănțenii să nu staționeze autovehiculele în locuri care ar împiedica accesul autovehiculelor de urgență. Pentru a evita accidentele, recomandăm participanților la trafic să circule cu viteză care să nu depășească 30 de km pe oră, iar autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă. Totodată, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun și evitarea folosirii autovehiculelor personale", precizează primarul Decebal Făgădău.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă, la Dispeceratul Primăriei municipiului Constanța – tel. 0241/550.055, la Dispeceratul Serviciul Administrare Spații Verzi – 0722/545.366, 0241/488.171 sau la Dispeceratul Poliției Locale – 0241/484.205.

Comentează știrea

Pacat,
26 februarie 2018
Pacat ca iarna face politica

"Iarna se dezlănțuie! Autoritățile locale, în alertă!", articol de ziar repartizat la sectiunea "Politica".Pana si Buletinul meteorologic s-a inscris in partid.Transportul in comun,Maresalul Iarna,Dispeceratul Spații Verzi ,toti fac politica.Si sa va mai intrebati de ce Mazare a "macelarit" orasul asta timp de 16 ani si PSD de 18 ani.Pentru ca nimeni nu a opus rezistenta,pentru ca nimeni nu face politica in Constanta afara de PSD si Maresalul Iarna.Bine spunea un jurnalist de pe la Bucuresti......"Eu nu ma tem de PSD, ci de vesnicia lui "

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7305 secunde