Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Horia Țuțuianu: "Cred în instrumentele europene de susținere a statelor ce fac parte din UE"

Ştire online publicată Vineri, 07 Decembrie 2018
de Carmen MOCANU
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

În perioada 5-6 decembrie, la Bruxelles,

au avut loc lucrările celei de-a 132-a sesiuni plenare a Comitetului European al Regiunilor.

Avizul din proprie inițiativă „Modele de asumare a răspunderii la nivel local în domeniul energiei și rolul comunităților energetice locale în tranziția energetică din Europa” al raportorului Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a fost votat în unanimitate.

Avizul a fost susținut tehnic de către prof. Filip Cîrlea, director al Centrului de Promovare a Energiilor Regenerabile din cadrul Academiei Române-Institutul National de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” București.

În altă ordine de idei, la eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu.

„Am reprezentat România și județul Constanța la cea de-a 132-a ședință plenară a Comitetului European al Regiunilor ce a avut loc în aceste zile la Bruxelles. Unul dintre cele mai importante puncte de pe agenda întâlnirii a fost propunerea de regulament privind fondul european de dezvoltare regională și fondul de coeziune. Totodată, am dezbătut regulamentul mecanismului transfrontalier, privind clarificarea unor obstacole de natură juridică a persoanelor care interacționează în zona frontierelor terestre. Îi mulțumesc doamnei primar, Mariana Gâju, pentru implicarea ca raportor în adoptarea avizului privind „Modele de asumare a răspunderii la nivel local în domeniul energiei și rolul comunităților energetice locale în tranziția energetică din Europa”. Voi susține măsuri și programe cu efecte benefice pentru comunitatea noastră și mă voi implica activ în aplicarea acestora. Cred în instrumentele europene de susținere a statelor ce fac parte din Uniunea Europeană, dar și în capacitatea fiecărei regiuni de a milita pentru ceea ce consideră că este prioritar pentru comunitatea locală”, a transmis președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, i-a convocat pe aleșii județeni la ședința ordinară a lunii ...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a convocat aleșii județeni, vineri, 27 iulie, în cadrul ...
Asociația Elevilor din Constanța consideră acțiunile recente ale președintelui Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Mircea Drăghici a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că își va retrage candidatura pentru funcția de ministru al Transporturilor, în contextul în care președintele ...
Președintele Klaus Iohannis participă sâmbătă, în calitate de invitat de onoare, la cea de-a 55-a ediție a Conferinței internaționale de Securitate de la ...
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că în ședința de guvern de vineri va fi adoptat programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare ...
Președintele Klaus Iohannis consideră că bugetul propus de PSD-ALDE, adoptat vineri de Parlament, arată „disprețul total“ al coaliției majoritare față de așteptările ...
Sute de terenuri din Constanța, parcuri, spații verzi, plaje, parcări, grădini de bloc sau pur și simplu terenuri virane situate în zone bune ale orașului au ajuns, în ultimii ...
Termenul pentru depunere a candidaturilor la alegerile europarlamentare din 26 mai este 28 martie, a stabilit, vineri, Guvernul.Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului ...
Reprezentanții administrației publice locale din Constanța au publicat, vineri, dispozițiile desființate prin Hotărârea Î.C.C.J. nr. 32/2019, în dosarul ...
Klaus Iohannis critică în termeni duri bugetul propus de coaliția PSD-ALDE și susține că acesta ste construit pe cifre nerealiste, mult umflate și că este ...
Laura Codruța Kovesi, fost procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, a fost pusă oficial sub acuzare de secția specială de investigare a ...
Peste doar câteva zile, pe 17 februarie, diplomatul român Ioan Emil Vasiliu ar fi împlinit 78 de ani. Sâmbătă, acesta va fi condus pe ultimul drum. Înmormântarea va avea loc la ...
Victor Ponta este audiat vineri dimineața în dosarul în care Laura Codruța Kovesi este acuzată de abuz în serviciu și mărturie mincinoasă. Fosta șefă DNA este ...
Guvernul a anunțat joi seară agenda ședinței de guvern din această săptămână. I. PROIECTE DE HOTĂRÂRI 1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înființarea și funcționarea Registrului ...
Sala Sporturilor din Constanța va găzdui sâmbătă, 16 februarie, de la ora 14.45 meciul internațional de handbal masculin dintre H.C. Dobrogea Sud Constanța și ...
Președintele Klaus Iohannis a solicitat, ieri, Secției de investigare a infracțiunilor din justiție clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul deschis pe numele ...
Senatorul constănțean, Ștefan Mihu, vicepreședinte în Comisia pentru buget-finanțe a anunțat, ieri, că proiectul de buget pe 2019 al Ministerului Transporturilor a fost ...
Președintele USR, Dan Barna, a spus, ieri, că va susține protestele publice care se anunță în zilele următoare.„USR va rămâne consecvent poziției pe care a avut-o din ...
Sebastian Ghiță susține că probele din dosarul în care fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi are calitate de suspect conține ”lucruri mult mai grave ...
Victor Ponta, președintele Pro România, a declarat joi că "bugetul arată rău", iar parlamentarii formațiunii sale vor vota împotriva proiectului de lege."Bugetul arată rău și din ...
Senatorul Dragoș Benea este luat în calcul de social-democrați pentru funcția de ministru al Dezvoltării, după retragerea Olguței Vasilescu, informează ...
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că Laura Codruța Kovesi "va avea o viață foarte grea" și va fi pusă sub acuzare, referindu-se la citația primită de fosta șefă a ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Arhiva