Gorghiu, despre funcția de președinte al PNL: Este mult mai greu, până acum povara am împărțit-o

102
Gorghiu, despre funcția de președinte al PNL: Este mult mai greu, până acum povara am împărțit-o - alinagorghiumariusdumbraveanu-1475343408.jpg
Liderul PNL Alina Gorghiu a afirmat sâmbătă că funcția de președinte unic al liberalilor nu reprezintă o misiune ușoară, arătând că acum va fi mai greu deoarece, până în prezent, "povara" era împărțită.


"Este un semn de maturitate al unei echipe care s-a format de doi ani încoace (...). Nu este o misiune ușoară cea pe care eu și Vasile Blaga ne-am asumat-o acum doi ani de zile. Este mult mai greu acum pentru că povara, până astăzi, am împărțit-o cu Vasile Blaga și mi-a fost mult mai ușor. Este momentul să ne uităm la tot ce înseamnă perspectiva pe care PNL o are și sunt momente în care din criză poți să ieși întârit, mai unit, uitându-te înainte cu speranța că lucrurile vor merge mai bine", a declarat Gorghiu, într-o conferință de presă.

Ea a arătat că prioritățile PNL sunt legate de programul de guvernare, arătând că acest document va fi prezentat la ședința Consiliului Național de Coordonare al formațiunii politice, care va avea loc săptămâna viitoare.

"Lista PNL va fi una de care să nu ne jenăm nici la Iași, nici la București, nici la Suceava, nici în Călărași. Va fi o listă așa cum și-o dorește electoratul și cum mare parte a organizațiilor și-o doresc", a adăugat Gorghiu.

Liberalii au decis sâmbătă ca Alina Gorghiu să fie președinte unic al PNL, europarlamentarul Daniel Buda fiind împuternicit să semneze listele listele electorale, din partea fostului PDL.

Tot în ședința de sâmbătă liberalii au propus ca președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, să fie coordonator al campaniei pentru alegerile parlamentare.

Consiliul Național de Coordonare al PNL se va reuni sâmbăta viitoare pentru validarea acestor decizii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0764 secunde