Gabriel Oprea: "Merg la vot! Îmi doresc o justiție puternică, fără abuzuri"

de Carmen MOCANU Vineri, 19 Aprilie 2019 155
Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, ieri, că va fi prezent la vot în cazul referendumului anunțat de președintele Klaus Iohannis, precizând că își dorește o justiție puternică, dar fără abuzuri, iar referitor la modificările care ar urma să fie aduse Legilor Justiției, el a spus că susține o parte dintre acestea.

Întrebat într-o conferință de presă cum se va poziționa partidul în campania pentru referendumul pe teme de justiție, Gabriel Oprea a spus că va merge la vot.

„Am sprijinit întotdeauna justiția. Un stat, ca să fie puternic, are nevoie, printre altele, de o justiție puternică, dar fără abuzuri“, a declarat liderul UNPR, care a adăugat că abuzurile trebuie eliminate din justiție.

Potrivit Agerpres, referitor la poziția UNPR față de reformele din justiție inițiate de PSD, Oprea a spus că sprijină un stat de drept și o justiție puternică.

Întrebat dacă susține modificările la Legile Justiției, președintele UNPR a răspuns: „O parte da, și o parte nu“. El nu a dorit să precizeze cu ce anume nu ar fi de acord, afirmând că nu discută tehnic, ci doar politic.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică

Ultima oră

Titlurile zilei