Fostul președinte CJC, Nicușor Constantinescu, alți opt ani de închisoare

383
Fostul președinte CJC, Nicușor Constantinescu,  alți opt ani de închisoare - fondnicusor-1525452627.jpg

Articole de la același autor

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat, vineri, la opt ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, constituire de grup infracțional organizat și conflict de interese. De asemenea, Cristian Zgabercea, fost consilier al șefului CJC și producător general al TVR, a fost condamnat la patru ani și opt luni de închisoare cu executare. Nu în ultimul rând, Carmen Oproiu a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, ajutat de Cristian Zgabercea și Carmen Florentina Oproiu, a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații.

Din actul de inculpare reiese că finanțarea și plățile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a Consiliului Județean, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile și regulile în care se pot asigura finanțări nerambursabile din fonduri publice.

De asemenea, anchetatorii susțin că Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, beneficiind de ajutorul acelorași doi inculpați, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, finanțând în mod nelegal, cheltuieli cu activitățile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive.

Și de această dată, finanțarea și plățile respective au fost efectuate numai în baza hotărârilor Consiliului Județean, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, privind organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România și condițiile finanțării activității sportive din fonduri publice.

În aceeași perioadă, Cristian Zgabercea, împreună cu Fundația Fantasio, ar fi disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozitul pe venit datorat bugetului de stat), pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică.

În prezent, Nicușor Constantinescu se află în penitenciar, unde execută o condamnare de cinci ani de închisoare primită în dosarul Centrului Militar Constanța. El mai are o condamnare de 15 ani, care nu este definitivă.

Luna trecută, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost achitat definitiv de Curtea de Apel București, într-un dosar în care era acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curții de Conturi și nu a respectat dispozițiile legale privind prelungirea unor certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale eoliene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8019 secunde