Finanțarea partidelor, luată în discuție de CCR pe 19 iunie

218
Finanțarea partidelor, luată în discuție de CCR pe 19 iunie - ccr-1526813154.jpg
Curtea Constituțională a României discută pe 19 iunie sesizarea PNL și USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.


Deputații PNL și USR au sesizat CCR cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii 334/2006 referitoare la finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.


Potrivit presei centrale, deputații PNL și USR susțin că actul normativ este neconform cu prevederile art. 147 alin. (4) și art. 1 alin. (5) din Constituție.


Semnatarii sesizării precizează că legea a fost anterior declarată neconstituțională, iar Parlamentul a reexaminat actul normativ, însă cu încălcarea unei decizii a Curții Constituționale din 2017. Astfel, se arată că opțiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituțională a admis o sesizare de neconstituționalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituție și de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
Deputații PNL și USR spun că legea a fost adoptată cu încălcarea considerentelor acestei decizii a CCR, fapt care atrage încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție, referitor la efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. Semnatarii sesizării invocă și încălcarea principiului supremației Constituției și respectării legii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4976 secunde