Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Felix Stroe, mesaj de susținere pentru Mihai Tudose

Ştire online publicată Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a transmis un mesaj de susținere pentru Mihai Tudose, sâmbătă, în condițiile în care, potrivit informațiilor Digi24, a fost convocat de urgență Comitetul Executiv Național al partidului pentru a tranșa conflictul dintre Liviu Dragnea și premier.

„Ar fi bine ca la CExN-ul următor să purtăm o discuție serioasă despre cum putem democratiza puterea de decizie în partid și despre cum putem face ca actuala guvernare să performeze.

E necesar ca din Guvern să facă parte cei mai pregătiți oameni pe care îi are partidul. Îmi doresc ca de această dată organizațiile locale să fie mai implicate, pentru că nu e normal să decidă doar o mână de oameni.

Partidul suntem noi, toți cei care am muncit pentru a câștiga încrederea românilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare dar trebuie sa aibă și decizia”, a transmis Felix Stroe, președinte al organizației PSD Constanța, într-un comunicat.

PUBLICITATE
Citeşte şi
În această dimineață, ministrul transporturilor, Felix Stroe a decis schimbarea din funcție a directorului Regionalei Căi Ferate București și a șefului Gării de Nord. Stroe s-a ...
22 noiembrie 2017 Pulsul economiei
Marin Preda preia, oficial, începând de astăzi, 23 noiembrie 2017, conducerea Autorității Feroviare Române (AFER). Numirea s-a făcut printr-un ordin al ministrului ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Băilești, că decizia BNR privind reducerea nivelului maxim al gradului de îndatorare a fost luată prea târziu, pentru că ...
 Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, ieri, că partidul pe care îl conduce va iniția un proiect de modificare a tuturor legilor justiției în conformitate cu ...
Președintele Klaus Iohannis intenționează să-i cheme la consultări, în această săptămână, pe liderii partidelor parlamentare, pe tema legilor Justiției, au declarat pentru ...
USR își va anunța candidații pentru alegerile europarlamentare cel târziu în 29 noiembrie, primii 15 de pe listă urmând să fie desemnați în cadrul alegerilor interne din partid, a ...
PSD pregătește o nouă remaniere a Guvernului Dăncilă, motiv pentru care reprezentanții organizației de la Constanța sunt cu ochii pe portofoliile ce ar urma să ...
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat sâmbătă, pe Facebook, că, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, instituția pe care o conduce lucrează la ...
Premierul Viorica Dăncilă a vizitat, în Kuweit, Centrul Cultural Abdullah Al Salem, Centrul Științific, precum și Marea Moschee din Kuwait City, prilej cu care a evocat ...
Curtea Constituțională a României a confirmat, ieri, rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei, organizat în 6 și 7 octombrie, după ce judecătorii CCR au constatat ...
Deputatul Victor Ponta a convocat primul Congres Național al partidului PRO România. Evenimentul va avea loc, duminică, 21 octombrie, în București. „Duminică, 21 ...
Fostul premier Dacian Cioloș, președinte fondator al Mișcării România Împreună (RO+), a afirmat că reforma educației în țara noastră trebuie să plece de la dascăli.În acest ...
Uniunea Salvați România anunță lansarea unui site unde cetățenii îi vor putea cunoaște pe cei 85 de membri USR care s-au înscris în cursa internă pentru alegerile europarlamentare ...
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, după opinia critică a Comisiei de la Veneția privind codurile penale și legile justiției, că ministrul Justiției și-a compromis definitiv ...
Consiliul Județean Constanța a împărțit bani primăriilor din județul Constanța. În lista de mai jos, puteți vedea cine scapă de datorii.
Consilierii județeni s-au reunit în cadrul ședintei CJC. Pe lângă cele 17 proiecte aflate pe ordinea de zi au mai fost introduse încă 6 pe ordinea de zi suplimentară.UPDATE ...
Consilierii locali din Mangalia s-au reunit, recent, în cadrul unei ședințe extraordinare și au adoptat documentațiile tehnice privind demolarea ultimelor patru clădiri ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că România nu poate să facă pași înapoi în lupta anticorupție și a punctat că în fruntea DNA trebuie să fie o persoană hotărâtă ...
Consilierii județeni se reunesc, astăzi, de la ora 13.00, în cadrul unei ședințe ordinare. Întâlnirea va avea loc în sala „Remus Opreanu” din cadrul ...
Președintele ALDE Constanța, senatorul Ion Popa, a organizat, ieri, o conferință de presă la sediul partidului din Constanța. Alături de el s-a aflat și Claudiu Ceti, secretarul ...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a informat, joi, Comisia de la Veneția, printr-o scrisoare adresată președintelui și secretarului general al acestui for, Gianni Buquicchio și ...
Președintele ALDE Constanța, senatorul Ion Popa, a organizat, astăzi, o conferință de presă la sediul partidului din Constanța.Alături de el s-a aflat și Claudiu Ceti, secretarul ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva