Ședință la DNA, cu participarea procurorului general

151
Ședință la DNA, cu participarea procurorului general - augustinlazarsurafbpg605x378-1546939173.jpg
Procurorul general Augustin Lazăr va participa, marți, la o ședință la sediul Direcției Naționale Anticorupție, după ce Anca Jurma a anunțat că nu mai dorește prelungirea mandatului de șef interimar al DNA.

Potrivit unor oficiali din DNA, ședința este programată de la ora 11,00.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni că Anca Jurma renunță la nominalizarea pentru funcția de procuror-șef interimar al DNA, fiind trimisă o adresă în acest sens în timpul ședinței Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

"În timpul ședinței, în timpul deliberărilor, la Secție s-a primit o declarație din partea doamnei Jurma prin care renunță la consimțământul prealabil acordat. În cazul acesta, Secția nu avea decât să ia act de voința dânsei, de retragere a consimțământului, acordului și veți vedea ce va decide Secția la o ședință următoare", a declarat Toader la CSM.

Potrivit acestuia, secția de procurori a CSM urmează să se întâlnească joia viitoare, când, probabil, va decide în privința șefiei DNA.

Tudorel Toader a spus că demersul Ancăi Jurma este o chestiune strict personală. "Dânsa cred că este cea mai în măsură să spună în ce condiții și-a exprimat acordul și în ce condiții și l-a retras. Personal nu pot să mă substitui domniei sale în a da explicații", a completat el.

Funcția de procuror-șef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruța Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de președintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curții Constituționale.

Ulterior, ministrul Justiției a propus numirea Adinei Florea ca procuror-șef al DNA. Președintele Klaus Iohannis a respins însă această propunere. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6778 secunde