Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Edilul Decebal Făgădău, întâlnire cu administratorii asociațiilor de proprietari

Ştire online publicată Luni, 24 Iunie 2019
de Carmen MOCANU

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, împreună cu cei doi viceprimari, Dumitru Babu și Costin Răsăuțeanu, alături de o echipă formată din reprezentanți ai tuturor regiilor și direcțiilor din cadrul aparatului administrativ, au participat, recent, la o întâlnire de lucru cu președinții/administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Constanța. 
Temele dezbătute au vizat creșterea gradului de siguranță în orașul nostru și  întărirea relației dintre municipalitate și asociațiile de proprietari.

„Rolul nostru este să întărim structurile asociative, să propunem soluții pe care dumneavoastră să le dezbateți cu locatarii și împreună să le implementăm. În privința sistemului de siguranță al orașului, avem un acord de parteneriat cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și un studiu de fezabilitate în acord cu toate structurile care se ocupă de securitatea municipiului. Sunt vizate intersecțiile mari, zona perimetrală școlilor, cimitirelor, zonele care delimitează orașul de plajă“, le-a transmis celor prezenți primarul Decebal Făgădău.

La întâlnirea din Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Marius Ghiță și Ciprian Sobaru, precum și reprezentanți ai unei companii de comunicații.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Președintele Organizației Municipale Constanța a Partidului Social Democrat, Decebal Făgădău, a transmis un mesaj în care, printre altele, i-a felicitat pe ...
Președintele Organizației Municipale Constanța a Partidului Social Democrat, Decebal Făgădău, a transmis, ieri, un mesaj în care, printre altele, i-a felicitat pe ...
Ultima zi a conferinței internaționale „Black Sea and Balkans Security Forum 2019“ a adus, vineri, în dezbatere la Constanța teme ca dinamica din ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri seara că a avut o convorbire telefonică cu președintele Franței, Emmanuel Macron, care l-a asigurat că o ...
Președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi la telefon cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre candidatura Laurei Codruța Kovesi la funcția de ...
Trei primari PNL din județul Caraș-Severin au fost excluși din partid pe motiv că ar fi colaborat cu PSD și pentru că au obținut rezultate slabe la ...
Președintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiționat și imediat din funcție, având în vedere decizia Curții Constituționale cu privire la interzicerea amnistiei și ...
Decizia CCR privind respingerea inițiativei legislative de revizuire a Constituției depuse de PNL alături de partenerii din Opoziție este surprinzătoare în condițiile în care ...
Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat candidatul Alianței 2020 USR-PLUS la alegerile prezidențiale. De asemenea, președintele PLUS, Dacian Cioloș ...
Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat vineri candidatul comun al Alianței 2020 la alegerile prezidențiale din această toamnă, au declarat surse participante ...
Uniunea Salvați România cere demisia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, pentru „dezastrul provocat de blocarea, timp de 18 ...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, mai multe proiecte de lege ce vizează domenii precum exercitarea profesiei de avocat sau sectorul forestier.Astfel, șeful statului a ...
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, că, în cadrul discuțiilor purtate miercuri la Guvern cu structurile asociative din administrația locală, le-a ...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, că nu a primit încă un răspuns de la șeful statului la propunerile privind numirea unor noi miniștri la MAI și MAE, precum și pentru ...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că ar fi fost mai bine dacă Alianța USR PLUS nu și-ar desemna un candidat la alegerile prezidențiale, explicând că în bătălia cu PSD se ...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, că a vorbit la telefon cu președintele Klaus Iohannis privind cele trei nominalizări în Executiv și că așteaptă un răspuns de la șeful ...
Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcția de adjunct al secretarului general, informează un comunicat postat, ieri, pe ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcția de adjunct al secretarului general, informează un comunicat postat miercuri pe ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ar urma să îl numească drept secretar general adjunct al Alianței pe fostul ministru de externe al României, Mircea Geoană ...
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a convocat ședința Comitetului Executiv al PSD, în cadrul căreia se vor analiza sondajele de opinie și se va stabili ...
Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat, miecuri, pe Klaus Iohannis pentru a discuta cu acesta despre propunerile PSD și ALDE pentru funcțiile de ministru de Interne, ministru de ...
Președintele USR, Dan Barna, a declarat că relația cu PNL este una firească și că cel mai interesant pentru România ar fi ca în turul doi al alegerilor prezidențiale votanții să ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Monden Fun
Arhiva