Dragnea, despre declarațiile președintelui Iohannis: "Fiecare cu obsesiile lui"

95
Dragnea, despre  declarațiile președintelui Iohannis:
Președintele Klaus Iohannis are "obsesii" referitoare la demisia guvernului încă din 2016 și, prin ceea ce face în prezent, aduce deservicii majore țării, a afirmat luni liderul PSD, Liviu Dragnea.

El s-a referit la declarațiile de luni ale președintelui Iohannis, potrivit cărora "necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democrației românești care este Guvernul Dragnea-Dăncilă".

Întrebat cum comentează declarațiile președintelui Iohannis, Dragnea a spus: "Fiecare cu obsesiile lui. Klaus Iohannis are aceste obsesii din noaptea alegerilor din decembrie 2016. Să-mi spuneți dacă vorbesc prea urât despre el".

El a arătat în continuare că "sunt din ce în cel mai mulți români care se lasă păcăliți de minciunile lui Iohannis.

"De doi ani tot a spus că nu sunt bani de pensii, că nu se pot acorda facilități fiscale în același timp cu creșteri de pensii și cu creșteri de salarii, că nu o să ne încadrăm în deficitul de 3%. Numai minciuni alarmiste. Timpul și realitatea au dovedit ca ceea noi am spus și ne-am angajat să facem prin programul de guvernare s-a realizat. Așa se va întâmpla și acum, din punct de vedere al guvernului - lucru recunoscut și de secretarul general al Comisiei Europene la întâlnirile pe care le-a avut cu guvernul, cu miniștri, guvernul este pregătit să gestioneze cu succes președinția Consiliului Uniunii Europene. Ceea ce face Klaus Iohannis, și nu numai el, aduce deservicii majore acestei țări, pentru că încearcă să inducă atât la nivelul opiniei publice din România, cât și la nivelul opiniei publice internaționale, că guvernul din țara lui nu este pregătit să gestioneze această președinție, neavând niciun fel de probă, de dovadă în sensul acesta. Și ceea ce face este incalificabil din partea unui șef de stat", a spus președintele Camerei Deputaților.

"De la 1 ianuarie 2019, România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, o poziție extrem de importantă, o poziție extrem de onorantă, o poziție extrem de solicitantă mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiți pentru așa ceva. Acum câteva săptămâni am fost întrebat de jurnaliști și am spus că vom face față rezonabil, dar numai că între timp lucrurile au luat-o razna. La Guvern nu se mai înțeleg responsabilii pentru diferite sectoare, persoanele care ar trebui să se ocupe de chestiunile europene pleacă sau sunt demise și în acest fel ne trezim în ceasul al 12-lea total, total nepregătiți. Și cred că din păcate și acuma, în ultimul moment, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democrației românești care este Guvernul Dragnea - Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare. Nu există nicio perspectivă de bună implicare în afacerile europene. Aceste lucruri sunt foarte grave", a afirmat șeful statului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8847 secunde