Dragnea a mai venit cu o "valiză" pentru a-l acuza pe Klaus Iohannis de activitate "posibil infracțională"

145
Dragnea a mai venit cu o
Liviu Dragnea a venit luni cu o nouă "valiză" găsită de un "localnic din Sibiu" care a spus că "a găsit-o în curte", prezentând o anchetă realizată în 2015 de site-ul de investigații Rise Project despre casa pe care președintele Klaus Iohannis a pierdut-o definitiv în justiție.


Dragnea a scos din valiza cu care a venit la o conferință de presă la Palatul Parlamentului "niște stickuri" și mai multe foi pe care era watermark-ul Rise Project. 


Este vorba despre "activitatea posibil infracțională a președintelui Iohannis", dar "aceste știri ori nu se prezintă ori mor repede, cu totul și cu totul ciudat. Am zis să le reiau eu", a spus Dragnea, susținând că în cazul președintelui "putem vorbi despre 17 dosare penale".


"Ceea ce vedem este președinte Fake. Este doar o imagine falsă, un personaj de carton pus în vitrină de statul paralel", a susținut Dragnea, acuzându-l pe Klaus Iohannis că deși "a fost urmărit penal în mai multe dosare" "nu și-a dat demisia, așa cum cerea el".


"În timp ce juca rolul de Albă ca Zăpada el era posibilul penal ajuns în vârful statului", a continuat Liviu Dragnea, precizând că are documentele de la "Rise Project, o instituție foarte respectabilă".


Este pentru a doua oară când Dragnea vine cu o astfel de "valiză" în fața ziariștilor, după ce Rise Project a publicat săptămâna trecută primul articol dintr-o serie de investigații demarate după ce, spune site-ul de investigații, a primit o valiză cu documente care au aparținut Tel Drum. 


Șeful PSD a afirmat luni că Iohannis "nu și-a trecut în declarația de avere sumele trecute în contractul cu acea bancă comercială care a plătit în avans chiria pe 3 ani" iar "procurorii l-au protejat".


"Cred că o să mai urmeze să apară în perioada următoare informații despre acest președinte dovedit de instanțele civile că a comis niște infracțiuni", a mai spus Dragnea, care a promis că săptămâna viitoare va veni cu a treia valiză.


Sursa: hotnews.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8913 secunde