Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Două biserici noi în Constanța. Primăria le dă gratuit terenul

Ştire online publicată Luni, 21 August 2017
de Cosmin ZAPOROJAN

Două noi biserici se vor construi în municipiul Constanța, una în zona Billa, iar cea de-a doua la intrarea în stațiunea Mamaia. În acest sens, în ședința de Consiliu Local Municipal de vineri, 25 august, primarul Decebal Făgădău le va propune consilierilor locali să aprobe două proiecte de hotărâri privind atribuirea în folosință gratuită către Arhiepiscopia Tomisului a două terenuri pentru edificarea de lăcașuri de cult.

Mai exact, este vorba despre un teren în suprafață de 1.109 mp situat în Constanța, șoseaua Mangaliei – zona Billa, unde se va construi o biserică, și un teren de 300 mp, situat pe b-dul Mamaia, intersecția cu b-dul Aurel Vlaicu, unde se dorește edificarea Capelei Tinerilor. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Constanța s-a reunit, recent, în cadrul Conferinței Ordinare. Principalele puncte de pe ordinea de zi au ...
Muzeul de Artă Populară din Constanța invită publicul să admire, în această perioadă, și icoanele dedicate Maicii Domnului. Una dintre cele mai reprezentative este icoana pe ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, îl refuză pe Liviu Dragnea, cel care a nomininalizat-o ca viitor candidat la prezidențiale al PSD. Firea îi amintește lui Dragnea că ...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în urmă cu puțin timp, că nu trebuie să își dea demisia din Guvern, deoarece alegerile de astăzi au fost pentru europarlamentare, nu ...
Scena politică pare a fi zguduită după rezultatul votului de duminică, după ce a apărut primul sondaj la scurt timp după închiderea urnelor. Menționăm că eșantionul construit ...
Europarlamentarul Maria Grapini, aflată pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, a votat, duminică seara, la o secție din Timișoara, iar la ieșire s-a certat ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat că participarea la alegerile pentru Parlamentul European și la referendum a fost senzațională, el adăugând că românii au dat un vot clar și ...
Președintele Organizației PSD Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că, în cazul în care Partidul Social Democrat va obține un rezultat sub așteptări la alegerile europarlamentare ...
Rareș Bogdan, nr. 1 pe lista PNL la alegerile europarlamentare, a declarat, în urmă cu puțin timp, că PNL va cere, de mâine, alegeri anticipate. „Este un partid aflat la ...
În urmă cu puțin timp, președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut mai multe declarații, din care a lăsat de înțeles că va demisiona, dar anunțul oficial îl va face în CEx. "Le ...
Exit poll CURS Avangarde. Ora 21, pentru ora 19.30 PSD - 25,8%PNL – 25,8%USR-PLUS – 23,9%PMP – 5,2%ALDE – 4,9%Pro România – 5,7 %UDMR – 5,2 ...
Datele preliminare arată o creștere a prezenței la vot în țările est-europene în alegerile pentru Parlamentul European desfășurate, duminică, în comparație cu scrutinul din 2014 ...
Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit că nu va prelungi programul de vot, după ora 21.00 în secțiile de votare din străinătate, au declarat surse ale ...
Liviu Dragnea a venit la Liceul Jean Monnet din București, pentru a vota la alegerile europarlamentare. El a votat și la referendum. "Am spus mereu că susțin tema de la ...
Mii de români din străinătate care au dorit să își exprime dreptul la vot în cadrul alegerilor europarlamentare s-au prezentat, ieri, încă de dimineață, la secțiile ...
Din  cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, bolnavii care și-au manifestat dorința de a vota, au fost înscriși pe listele speciale pentru a-și explima opțiunea ...
Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru românii care stau la cozi interminabile în diaspora și încearcă să ajungă în cabina de vot. „Vă rog, nu vă pierdeți ...
Președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz, a solicitat prelungirea programului de la secția de votare nr. 208 până la miezul nopții.„Având în vedere ...
​​Prezența la vot la referendumul pentru justiție a atins pragul de 30% necesar validării, potrivit datelor centralizate pe site-ul BEC. Dacă la ...
Președintele PMP Eugen Tomac a anunțat că, la solicitarea PMP, toate secțiile din Diaspora și R. Moldova unde timpul de așteptare pentru a vota este mare ...
Președintele PMP Eugen Tomac a declarat că partidul pe care îl conduce a făcut o solicitare către Biroul Electoral Central pentru a se întruni în vederea adoptării unei ...
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, spune că va formula plângere penală împotriva ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, și a celor care au organizat ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva