Director nou la Teatrul de Stat Constanța / Grupul PNL a reacționat la propunerea președintelui CJC
293
Articole de la același autor
Primăria Constanța a dispus ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Cât vă costă să le recuperați
04 Februarie 2019
Primăria Mangalia, pusă pe butuci? Datoriile administrației, recuperate de la agenții economici
14 Februarie 2019
Noul director interimar al Teatrului de Stat Constanța se numește Erwin Șimsensohn și este din Piatra Neamț, dar locuiește în București. Are 39 de ani și este regizor.
"Vreau să fac ordine la Constanța. Sper din suflet ca măcar o premieră să scoatem până la sfârșitul stagiunii. Am relații printre actori, printre regizori, cunosc bine lumea teatrului", a declarat acesta.
Grupul PNL a reacționat la propunerea președintelui CJC Horia Marius Țuțuianu.
Liberalii sunt supărați deoarece nu știau că acesta va fi prezentat în mod direct în cadrul ședinței. Ei au spus că noul director al teatrului ar fi trebuit să le fie prezentat înainte, să nu fie puși în fața faptului împlinit.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 28 Februarie 2019
Marţi, 26 Februarie 2019
Marţi, 19 Februarie 2019
Miercuri, 13 Februarie 2019
Sâmbătă, 09 Februarie 2019
Vineri, 08 Februarie 2019
Marţi, 22 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Luni, 26 Noiembrie 2018