Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Criză în Republica Moldova. Partidul Democrat se retrage de la guvernare

Ştire online publicată Vineri, 14 Iunie 2019

Partidul Democrat (PD) din Republica Moldova a decis, astăzi, să cedeze puterea guvernului învestit de majoritatea ACUM - PSRM, a anunțat Vladimir Cebotari, vicepreședintele PD citat de portalul Deschide.md.

„Aceasta e singura modalitate legală prin care se poate face acest lucru în situația juridică în care ne aflăm. Toți miniștrii urmează să demisioneze de azi. Decizia noastră are efectiv politic și va fi un semnal clar că PD nu se ține de putere, lucru pe care îl spunem de mai multe zile. Decizia noastră nu va soluționa însă problema blocajului politic și instituțional în care se află țara. Având în vedere situația actuală, am decis să ne retragem de la guvernare prin demisia executivului condus de premierul Pavel Filip”, a declarat Cebotari, citat de Agerpres.

În opinia sa, cel mai probabil se va ajunge la alegeri anticipate, mai devreme sau mai târziu.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a cerut, de la tribuna ONU, retragerea trupelor rusești de pe teritoriul țării, informează un comunicat al guvernului de la Chișinău ...
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit despre "posibilitatea organizării, tot în acest an, a unor alegeri anticipate', ca eventual rezultat al campaniei ...
Dacă în Republica Moldova nu se formează până duminică o majoritate parlamentară și un guvern, președintele Igor Dodon ar urma să dizolve parlamentul, a anunțat, joi, acesta, la ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a depus marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, un recurs în casație, prin care încearcă să obțină anularea condamnării de 3 ani și 6 ...
Dan Barna a aunțat marți că a ajuns, la finalul negocierilor cu premierul desemnat Ludovic Orban, la un acord cu PNL și ”suntem foarte aproape de ...
Desființarea secției speciale a fost respinsă de Comisia Juridică! Toți deputații PSD au votat împotriva proiectului.Împotriva desfințării Secției au ...
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE va susține Guvernul PNL. El a spus că a avut 12 condiții cu care a mers la discuții. "Am căzut de acord asupra tuturor", a spus ...
Ludovic Orban, premierul desemnat, negociază marți și miercuri cu partidele parlamentare, în afară de PSD, realizarea unei majorități care să susțină Guvernul PNL. Orban se va ...
Pofticioșii și gurmanzii sunt invitați, la sfârșitul acestei săptămâni, la Târgul de bun gust, cu rețete din străbuni, din Constanța. Evenimentul este organizat de Regia Autonomă ...
Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit, ieri, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de prim-ministrul nipon Shinzo Abe.Potrivit Administrației ...
Mai în glumă, mai în serios, timpurile au demonstrat că nu strică să avem unde să ne adăpostim în caz de vreo catastrofă naturală sau, și mai rău, în caz de război. Autoritățile ...
Dacă aveți probleme cu instituții ale statului, vă simțiți nedreptățiți și nu știți cui să vă adresați, reprezentanții Avocatului Poporului vor fi prezenți, astăzi, în Medgidia și ...
Viorica Dăncilă a declarat, luni, că în momentul care șase partide care au votat moțiunea nu pot forma o majoritate parlamentară, PSD-ul va încerca să formeze o ...
Ministrul demis al Transporturilor Răzvan Cuc o amenință pe fosta șefă a Tarom Mădălina Mezei că ar putea formula plângere penală împotriva sa, pentru inducerea în ...
Fostul senator PSD, Ioan Talpoș a anunțat, luni, în plenul Senatului că va activa în grupul PNL. ​Talpoș a fost ales senator pe lista PMP, ulterior s-a ...
Săptămâna începe cu o nouă rundă de negocieri pentru formarea Guvernului Orban. Lista cu miniștri și programul de guvernare urmează să fie depuse la Parlament, cel mai ...
Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile vor viza Parteneriatul strategic dintre România și Japonia.Șeful statului va participa marți la ceremonia de întronare a ...
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, ieri, că toți europarlamentarii își vor primi banii cheltuiți în campania electorală.Ea a precizat că Rovana Plumb a fost prima pe ...
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, ieri, că cea de-a doua rundă de negocieri cu partidele privind învestirea noului Guvern vor continua săptămâna aceasta, mai exact ...
Președintele USR Dan Barna a declarat, ieri, că este nevoie de o revizuire a Constituției, întrucât legea fundamentală este depășită de stadiul de dezvoltare a ...
Autoritatea Electorală Permanentă a desemnat, sâmbătă, prin tragere la sorți computerizată, operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din ...
Premierul Viorica Dăncilă afirmă că PSD nu va vota un eventual Guvern Orban 2, în cazul în care premierul desemnat, Ludovic Orban nu va reușit să treacă guvernul, iar ...
Ministrul Afacerilor Externe a precizat că proiectul de raport privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare se clasifică pentru a respecta ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Arhiva