Crin Antonescu, REACȚIE la zvonurile privind neincluderea lui pe lista PNL la europarlamentare

242
Crin Antonescu, REACȚIE la zvonurile privind neincluderea lui pe lista PNL la europarlamentare - crinantonescu2262115600-1548079890.jpg
Crin Antonescu nu renunță la ideea de a candida pe lista PNL pentru europarlamentare în ciuda zvonurilor că ar putea să nu fie inclus. În ultimele zile în presă au apărut zvonuri cum că președintele Klaus Iohannis nu l-ar dori pe fostul lider PNL pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare.

"După cum ați fost informați în repetate rânduri de domnul președinte Orban și de alți purtători de cuvânt ai partidului, listele urmează să se alcătuiască. Sigur că mai candidez, nu văd ce motive aș avea să nu mai candidez. N-am exprimat niciodată vreo îndoială în legătură cu candidatura pe care am anunțat-o încă de acum câteva luni.

Fiecare candidat a depus un dosar care cuprinde un CV, un proiect de candidatură legat de tematica europeană, de principalele puncte de interes ... Am depus și eu un astfel de dosar. Am avut și discuții cu președintele partidului, ca și cu alți colegi. Nu am alte informații", a declarat Crin Antonescu, într-o intervenție telefonică la România TV.

Crin Antonescu a comentat și zvonurile privind respingerea candidaturii sale pe lista PNL.

"Am văzut în ultimele zile o oarecare agitație mediatică bazată însă pe zvonuri și ca atare nu am de ce să comentez. Pot doar să vă precizez că eu nu am alte informații decât declarații președintelui Orban, ca și din discuții cu colegi care au participat la discuția cu președintele Iohannis, că nu s-a discutat acest subiect, eventuala componență a listei, la acea întâlnire", a spus fostul președinte PNL.

Întrebat dacă consideră în cineva se teme de o eventuală candidatură a lui la europarlamentare, Crin Antonescu a răspuns: "Da, cred că da. Sau sper că toți ceilalți competitori politici și PSD, și ALDE, și ceilalți jucători mai mult sau mai puțin importanți ar prefera liste fără mine la PNL, dar asta nu e decât ceva normal în perspectiva unei competiții electorale".

În ultimele zile presa de la noi a scris că fostul președinte al PNL Crin Antonescu nu va figura pe lista pentru alegerile pentru Parlamentul European. Potrivit unor surse politice, Klaus Iohannis nu-l vrea pe Crin Antonescu pe listele PNL la europarlamentare deoarece șeful statului se teme că Antonescu ar putea reveni rapid în prim-planul politic.

Ideea este susținută și de jurnalistul Ion Cristoiu, care a declarat, la Antena 3, că din punctul său de vedere președintelui Klaus Iohannis îi este frică "de moarte" de revenirea în politică a lui Crin Antonescu.

"Un Crin Antonescu pe primul loc (pe lista PNL la europarlamentare - n.r.) rupea PSD pentru că era votat si de PSD-isti. Dar ii punea in pericol pe cei din fruntea PNL, dar mai ales daca PNL si-ar fi pus candidat la prezidentiale pe Crin Antonescu, el castiga in primul tur", a spus Cristoiu.

"Crin Antonescu are doua uriase atuuri. Unu: de a se adresa PSD, este singurul presedinte de dreapta care poate lua din primul tur voturi de dincolo. Doi: nu este sfarsit, exista o nostalgie, 'Daca mai era...'. Plus, al treilea lucru, e primul politician roman care nu se cramponeaza de post, a plecat in urma unui pariu la europarlamentare, este devastator electoral. Este pericol de moarte pentru Iohannis", a adăugat acesta.

Crin Antonescu și-a anunțat, încă din vara anului trecut, intenția de a candida la alegerile europarlamentare. Recent, președintele PNL, Ludovic Orban, a spus că fostul lider liberal nu stă bine în sondaje. În replică, Antonescu susține că nu are informații despre un sondaj PNL care nu-l avantajează și arată că el își menține candidatura.

"Nu știu, nu am cunoștință despre datele sondajelor interne, iar informații pe surse nu comentez. Vom vedea care sunt rezultatele cercetărilor sociologice și ce decizie va lua partidul", a declarat Crin Antonescu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3158 secunde