Primarul George Scupra:

"Construim o școală nouă în satul Poiana. Avem deja finanțarea pentru lucrare"

1220

Articole de la același autor

Administrația publică din orașul Ovidiu continuă să se implice în diverse programe, astfel că investițiile în sport, sănătate, cultură sau educație continuă cu succes. Desigur, nu au fost uitate nici celelalte localități care aparțin de orașul Ovidiu, astfel că în satul Poiana se va construi o școală nouă.


Primarul George Scupra a explicat că cei aproximativ 100 de copii de vârstă școlară din Poiana învățau într-o școală veche de aproape un secol, o școală din chirpici. În plus, toaletele erau afară și nu exista spațiu pentru bibliotecă. 


Drept urmare, edilul și consilierii locali au decis că e mai eficient să dărâme acea clădire veche și să construiască una nouă. Până atunci, copiii vor învăța în centrul cultural.


"Vom construi o școală nouă, iar anul viitor, în septembrie, vom fi deja în ea. Este o promisiune pe care o fac, pentru că avem finanțare pentru această clădire. Vom semna contractul în cel mai scurt timp, în toamna aceasta. Vom pregăti terenul, iar din primăvară vom începe lucrările. Este o investiție de aproape 14 miliarde de lei vechi. Vom construi și o grădiniță în același corp. De asemenea, vom construi un teren de fotbal cu teren simpatic", a spus primarul George Scupra.


El a explicat că finanțarea provine de la Guvern, iar proiectul a fost deja trecut pe lista de proiecte prioritare.


În ceea ce privește noua construcție, șeful administrației publice a spus că noua școală va avea o suprafață desfășurată de 379 metri pătrați și va avea numai parter. În sălile de clasă pardoseala va fi tip parchet laminat stratificat. Pardoseala din grupuri sanitare, holuri și camera tehnică se va realiza cu gresie porțelanată, iar pereții vor fi prevăzuți cu lambriu laminat, respectiv cu faianță în grupurile sanitare. 


În curtea clădirii se va amenaja un teren de fotbal cu o suprafață de 840 metri pătrați. Totodată, va exista și o zonă de spectatori, prevăzută cu bănci. Terenul de sport va fi împrejmuit cu gard din plasă metalică bordurată. Lângă terenul de fotbal se va amenaja un spațiu de recreere pentru școlari în suprafață de 463 metri pătrați, prevăzut cu gazon natural și dotat cu bănci și leagăne. În spațiul de recreere se vor planta arbori.


Valoarea proiectului este de 1.452.031 lei (inclusiv TVA). Potrivit primarului George Scupra, acest obiectiv este aprobat de către Ministerul Dezvoltării Regionale în lista obiectivelor de investiții finantațe prin PNDL 2017-2020 cu valoarea alocată de la bugetul de stat de 1.286.918,36 lei (inclusiv TVA).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8222 secunde