Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Consilierul local Marioara Cojoc îi așteaptă pe constănțeni, în audiență

Ştire online publicată Sâmbătă, 22 Februarie 2020
de Carmen MOCANU

Consilierii locali municipali ai Partidului Social Democrat îi invită pe locuitorii municipiului Constanța la audiențe, în fiecare zi de marți, începând cu orele 17.00, la sediul Cabinetelor Parlamentare PSD, din Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 82, bloc LE 31 (Zona Trocadero). 

„Aleșii locali vor să rezolve problemele cu care se confruntă constănțenii, să le prezinte și să dezbată soluțiile pentru problemele orașului și să răspundă întrebărilor legate de rolul lor în administrația locală“, au transmis reprezentanții PSD.

Astfel, marți, 25 februarie, începând cu orele 17.00, consilierul local municipal PSD, Marioara Cojoc îi așteaptă pe constănțeni în audiență, la sediul Cabinetelor Parlamentare PSD. 

Totodată, constănțenii pot veni în audiență și la deputații și senatorii PSD, în fiecare vineri, începând cu ora 11.00, la sediul Cabinetelor Parlamentare PSD. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Experții Avocatului Poporului Constanța vor acorda audiențe cetățenilor din Medgidia și Cernavodă, joi, 3 iulie, la sediile primăriilor: în Medgidia începând cu ora 9,00, iar în ...
Singur Acasă 2 a depășit, aseară, audiența primei părți, difuzată de Pro TV săptămâna trecută. Ajuns, ca și prima parte, la a noua difuzare în zece ani pe Pro ...
Săptămâna viitoare, reprezentanții instituției Avocatul Poporului - Biroul teritorial Constanța vor fi prezenți în Medgidia și Cernavodă, la sediul celor două primării, pentru a ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc a preluat, joi, de la colegul său, social-democratul Titus Corlățean, atribuțiile de președinte interimar al acestui for legislative ...
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că, în cazul în care autoritățile nu comunică despre situația de la Spitalul Județean din Suceava ...
Purtarea măștilor de protecție și a mănușilor a devenit obligatorie, în comuna Cumpăna. Decizia a fost adoptată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență și a intrat în ...
Președintele Klaus Iohannis a subliniat ieri că măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus trebuie respectate cu strictețe pentru a se ajunge ...
Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnalat, la sfârșitul săptămânii trecute, necesitatea intervenției cu forțele armate în localitatea pe care ...
Centrul municipiului Constanța va renaște. Vor fi refăcute trotuarele, vor fi amenajate noi spații verzi, noi piste de biciclete și vom avea fântâni arteziene. Investițiile vor fi ...
Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban merg, astăzi, la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției. Cei doi oficiali se vor afla la CNCCI începând ...
Premierul Ludovic Orban va primi o nouă invitație pentru a se întâlni cu liderii partidelor parlamentare, în condițiile în care marți a lipsit de la o astfel de întâlnire în care ...
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că toate partidele, cu excepția PNL, au înțeles să se unească în Parlament și să vorbească pe o singură ...
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a pledat pentru reluarea imediată și „peste tot” a activității și a declarat că nu înțelege de ce senatorii și deputații ...
Administrația locală din Medgidia va distribui, la domiciliul beneficiarilor, începând de astăzi, 3.031 de tichete sociale, în valoare de 50 lei/beneficiar, pentru mai multe ...
Reprezentanții administrației publice locale din Ovidiu au finalizat verificarea tuturor persoanelor cu vârsta de peste 65 ani, suplimentar față de personale aflate ...
Pentru că a venit primăvara, iar natura a renăscut la viață, este nevoie, pe lângă dezinfecție, și de acțiuni de deratizare, atât de necesare mai ales în ...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta miercuri „orientări” pentru a asigura o ieșire coordonată din perioada de izolare impusă pentru a ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, după o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea crizei COVID-19, că va ...
Autoritățile locale amenajează, în această perioadă, piste pentru bicicliști, pe trotuarele de pe bulevardul Tomis, de la intersecția cu bulevardul Mamaia până la intersecția ...
Parlamentarul constănțean, Ștefan Mihu, de la PSD, a adresat o interpelare miniștrilor Afacerilor Interne și Sănătății prin care solicită măsuri ...
Reprezentanții Guvernului au adoptat în ședința de ieri o Ordonanță de Urgență care prelungește mandatul aleșilor locali până la finalul anului ...
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a pledat luni pentru reluarea imediată a activității, Parlamentul putând fi "un bun exemplu pentru întreaga țară", potrivit ...
Guvernul adoptă în ședința de luni o Ordonanță de Urgență care prelungește mandatul aleșilor locali până la finalul anului și simplifică ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva