Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Consilierii județeni, convocați în ședință CJC. Ce proiecte se află pe ordinea de zi

Ştire online publicată Vineri, 17 Mai 2019
de Carmen MOCANU

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, i-a convocat pe aleșii județeni în cadrul ședinței ordinare a lunii mai. Întâlnirea va avea loc, astăzi, de la ora 13.00, în sala „Remus Opreanu“ din cadrul Palatului Administrativ - Consiliul Județean Constanța. 

Pe ordinea de zi, se află 23 de proiecte de hotărâre printre care și cel care vizează aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listei obiectivelor de investiții ale județului Constanța pe anul 2019. 
Printre altele, în cadrul ședinței, consilierii județeni vor trebui să-și spună punctul de vedere cu privire la respingerea plângerii prealabile a fostului director al Teatrului de Stat Constanța, Elena Daniela Dumitrescu, plângere formulată împotriva HCJC nr. 112/19.04.2019. Totodată, se va lua în discuție proiectul de hotărâre privind aprobarea rezultatului evaluării anuale pe anul 2018, a managementului fostului director Elena Daniela Dumitrescu. 
Un alt proiect aflat pe ordinea de zi vizează modificarea Anexei nr. 2 la  Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 254/03.12.2014 privind repartizarea spațiilor cu destinația birouri, precum și a locuințelor de serviciu din imobilul bloc L4, situat în municipiul Constanța, al. Magnoliei, nr. 2, aprobarea criteriilor de repartizare, a chiriei, precum și a contractului de închiriere. De asemenea, aleșii vor trebui să-și dea votul referitor la proiectul de hotărâre privind acordul cu privire la contractarea finanțării și asigurarea contribuției proprii necesare implementării proiectului „Creșterea gradului de conștientizare a populației din județul Constanța cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor”.
Totodată, pe ordinea ședinței de astăzi se află și proiectul ce face referire la aprobarea regimului finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului județean. 
Alte două proiecte ce trebuie să treacă de votul consilierilor județeni vizează aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și listei de investiții pe anul 2019 pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Tot legat de finanțare, se va mai vota rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Unității de Asistență Medico-Socială Agigea. În plus, se vor aproba situațiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie 2018 ale Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța aflată în reorganizare judiciară. 

XXX 
Nici primarii din județ nu au fost uitați, deoarece pe ordinea de zi se află 
proiectul referitor la repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA pe anul 2019, pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale. 
În altă ordine de idei, consilierii județeni vor vota două proiecte privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru proiectul „Reabilitarea DJ 222 Mihail Kogălniceanu - Cuza Vodă, km 130+615 - km 150+210“ și cel privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul „Reabilitare drum județean DJ 224 Medgidia - Tortoman - Siliștea, km 0+000 - km 21+585“.

PUBLICITATE
Citeşte şi
În aceste momente, are loc ședința de Consiliu Local Constanța. Printre altele, primarul Decebal Făgădău a declarat că Serviciul de Ecarisaj va fi funcțional în curând. Mai ...
Mâine, la ora 13.00, Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, va demara proiectul cultural educativ ...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a avut, ieri, o scurtă întâlnire cu Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, a fost realeasă, sâmbătă, în funcția de președinte al PSD Craiova în cadrul conferinței acestei organizații, la care au participat ...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri seara că a avut o convorbire telefonică cu președintele Franței, Emmanuel Macron, care l-a asigurat că o ...
Președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi la telefon cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre candidatura Laurei Codruța Kovesi la funcția de ...
Trei primari PNL din județul Caraș-Severin au fost excluși din partid pe motiv că ar fi colaborat cu PSD și pentru că au obținut rezultate slabe la ...
Președintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiționat și imediat din funcție, având în vedere decizia Curții Constituționale cu privire la interzicerea amnistiei și ...
Decizia CCR privind respingerea inițiativei legislative de revizuire a Constituției depuse de PNL alături de partenerii din Opoziție este surprinzătoare în condițiile în care ...
Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat candidatul Alianței 2020 USR-PLUS la alegerile prezidențiale. De asemenea, președintele PLUS, Dacian Cioloș ...
Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat vineri candidatul comun al Alianței 2020 la alegerile prezidențiale din această toamnă, au declarat surse participante ...
Uniunea Salvați România cere demisia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, pentru „dezastrul provocat de blocarea, timp de 18 ...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, mai multe proiecte de lege ce vizează domenii precum exercitarea profesiei de avocat sau sectorul forestier.Astfel, șeful statului a ...
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, că, în cadrul discuțiilor purtate miercuri la Guvern cu structurile asociative din administrația locală, le-a ...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, că nu a primit încă un răspuns de la șeful statului la propunerile privind numirea unor noi miniștri la MAI și MAE, precum și pentru ...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că ar fi fost mai bine dacă Alianța USR PLUS nu și-ar desemna un candidat la alegerile prezidențiale, explicând că în bătălia cu PSD se ...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, că a vorbit la telefon cu președintele Klaus Iohannis privind cele trei nominalizări în Executiv și că așteaptă un răspuns de la șeful ...
Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcția de adjunct al secretarului general, informează un comunicat postat, ieri, pe ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcția de adjunct al secretarului general, informează un comunicat postat miercuri pe ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ar urma să îl numească drept secretar general adjunct al Alianței pe fostul ministru de externe al României, Mircea Geoană ...
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a convocat ședința Comitetului Executiv al PSD, în cadrul căreia se vor analiza sondajele de opinie și se va stabili ...
Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat, miecuri, pe Klaus Iohannis pentru a discuta cu acesta despre propunerile PSD și ALDE pentru funcțiile de ministru de Interne, ministru de ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Monden Fun
Arhiva