Consilierii din Constanța se reunesc în ședință. Subvenția la căldură, pe ordinea de zi

de Carmen MOCANU Luni, 14 Octombrie 2019 705
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a convocat, astăzi, aleșii locali în cadrul unei ședințe extraordinare. Întâlnirea va avea loc, de la ora 12.00, în sala „Remus Opreanu“ a Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi se află șapte proiecte de hotărâri. 
Primul dintre acestea vizează rectificarea bugetului local pe anul 2019, fiind urmat de proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane către societatea CT BUS SA și atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin concesiune în municipiul Constanța. 


Un alt proiect de interes pentru constănțeni face referire la stabilirea prețului local pentru populație al energiei termice furnizată în SACET de către RADET Constanța pentru perioada 01.11.2019 - 30.04.2020 în municipiul Constanța. Astfel, după ce s-a discutat în comisiile de specialitate, astăzi, se va aproba subvenția de 230,09 lei/MWh, respectiv 267,60/Gcal, inclusiv TVA, pentru perioada 1.11.2019 - 30.04.2020.  


Mai exact, se va aproba prețul de 214,96 lei/MWh respectiv 250,00 lei/Gcal, inclusiv TVA, pentru perioada 1.11.2019 - 30.04.2020 ca preț local pentru populație al energiei termice furnizată în sistem centralizat în municipiul Constanța. 
De asemenea, aleșii locali vor aproba proiectul „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia“ și a cheltuielilor aferente. În plus, consilierii vor vota și radierea unor imobile din inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța. 
Totodată, pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre pentru încetarea valabilității HCL nr. 269/2016 privind desemnarea reprezentantului municipiului Constanța în Adunarea generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea“ Constanța. 


Ultimul proiect face referire la completarea anexei nr. 1 la HCL nr. 50/2018 cu un membru provizoriu, reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța. Potrivit proiectului de hotărâre, acest membru va fi desemnat în persoana lui Cristian Radu Pălan, pentru o perioadă de patru luni. 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică

Ultima oră

Titlurile zilei