Consilierii de la CJC se reunesc, în ședință, să împartă banii județului

225
Consilierii de la CJC se reunesc, în ședință, să împartă banii județului - cjcsedinta-1518534426.jpg

Articole de la același autor

Consilierii județeni se reunesc, astăzi, de la ora 13.00, în ședință ordinară. Evenimentul va avea loc în sala "Remus Opreanu" din cadrul Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi se află 52 de proiecte de hotărâre, dintre care cel mai important face referire la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listei obiectivelor de investiții ale județului Constanța pe anul 2018. 


În acest context, cele mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi vizează aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța. De asemenea, aleșii vor discuta despre administrarea unor bunuri imobile proprietate publică a județului Constanța în favoarea Centrului Cultural Județean "Teodor T. Burada".


Un alt proiect vizează aprobarea preluării unor bunuri imobile din domeniul public al UAT municipiul Medgidia și administrarea Consiliului Local Medgidia în domeniul public al Județului Constanța și în administrarea Consiliului Județean Constanța, în vederea construirii a două case de tip familial, respectiv reabilitării în vederea înființării unui Centru de zi de recuperare de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.


În plus, tot pe ordinea de zi se află și proiectul privind aprobarea preluării unor bunuri imobile din domeniul public al UAT Lumina și administrarea Consiliului Local Lumina în domeniul public al Județului Constanța și în administrarea Consiliului Județean Constanța, în vederea construirii a două case de tip familial, respectiv reabilitării în vederea înființării unui Centru de zi de recuperare de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. 


Pe de altă parte, mai multe proiecte vizează aprobarea formulării unei solicitări de preluare a unor bunuri imobile din domeniul public al unor comune de pe raza județului Constanța în domeniul public al județului Constanța. În plus, aleșii vor trebui să voteze proiectul ce face referire la constituirea Comisiei paritare pentru atribuirea serviciului de transport public și a licențelor de traseu.


Tot în ședința de astăzi, se vor aproba tarifele ce vor fi aplicate de Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța în anul 2018, în calitate de operator, în relația cu Consiliul Județean Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5722 secunde