Congres PSD. Marcel Ciolacu candidează la președinție

264
Congres PSD. Marcel Ciolacu candidează la președinție - congrespsdmarcelciolacu233-1582737581.jpg

Articole de la același autor

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, ieri, că va candida pentru funcția de președinte plin la congresul din 29 februarie și că încă nu și-a alcătuit echipa.

Întrebat, la Realitatea Plus, dacă s-a hotărât să candideze la funcția de președinte al PSD, Ciolacu a răspuns afirmativ.

El a menționat că până vineri la prânz se depun candidaturile și și-ar dori să aibă contracandidați. Ciolacu a mai afirmat că încă nu și-a făcut echipa, dar și-ar dori să vină alături de el și Sorin Grindeanu.

"Aștept un răspuns de la Sorin Grindeanu, mi-aș dori mult să vină în echipă. I-am propus să vină în echipă. Nu am discutat despre funcții", a spus acesta.

Liderul social-democrat a declarat că ar fi onorat dacă Paul Stănescu va dori în continuare să fie secretar general.

"Cu domnul Stănescu parcă am depășit - știți, era vorba aia, două săbii în aceeași teacă nu încap. Să știți că se poate. Nici eu nu am crezut până să fac echipă cu domnul Stănescu", a explicat Marcel Ciolacu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5518 secunde