Confort Urban reabilitează trama stradală. Unde se lucrează în această săptămână

de Carmen MOCANU Miercuri, 23 Octombrie 2019 578
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să modernizeze zona destinată circulației pietonilor pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada Războieni și strada Zorelelor și pe bulevardul Mamaia, între strada I. Gh. Duca și strada Mihai Viteazu. 


În același timp, se asfaltează strada Papadopol și se reabilitează aleea de acces din strada Unirii către Centrul Meteorologic Regional „Dobrogea” și parcarea din zona clubului Fratelli de pe strada Răscoalei 1907. 


Conform graficului de lucru, echipele administratorului drumului public continuă intervențiile pe străzile Zeno Vancea, Prelungirea Eduard Caudella, Cella Delavrancea și Sfântul Ioan Damaschin. 


În ceea ce privește amenajarea de noi locuri de parcare, se lucrează pe strada Mugurului, în spatele blocului 22 și pe strada Arcului, în zona blocurilor I și D1. 
De asemenea, echipele municipalității continuă trasarea de marcaje rutiere în zona trecerilor de pietoni, în cartierul Coiciu, iar pe strada Soveja, între Delfinariu și Lidl, se dezafectează cablurile neetichetate. 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică

Ultima oră

Titlurile zilei