Clotilde Armand, de la USR-PLUS, vine la Constanța

612
Clotilde Armand, de la USR-PLUS, vine la Constanța - clotilde-1557950996.jpg

Articole de la același autor

Candidatul Alianței 2020 USR-PLUS la alegerile europarlamentare, Clotilde Armand, vine, vineri, la Constanța. 
În acest context, la ora 12.00, la sediul USR din Constanța va avea loc o conferință de presă, alături de Clotilde Armand urmând să fie prezent, în calitate de gazdă, și președintele filialei județene USR Constanța, Remus Negoi.
În cadrul întâlnirii se va discuta atât despre obiectivele Alianței 2020 USR - PLUS la alegerile europarlamentare, cât și despre obiectivele USR Constanța. 


În continuare, în intervalul orar 13.30 – 15.00, Clotilde Armand va fi pe faleza Cazinoului din Constanța, pentru discuții cu cetățenii. Ulterior, va pleca spre Medgidia pentru o altă rundă de întâlniri cu locuitorii municipiului. 
Clotilde Armand are peste 20 de ani de experiență ca manager executiv în mari companii europene și americane. Ca europarlamentar, Clotilde se angajează să promoveze România ca țară în care cetățenii își doresc să fie în primul pluton european. Direcțiile principale de acțiune din programul său sunt: dezvoltarea infrastructurii cu sprijin comunitar, negocierea fondurilor în special pentru autostrăzile Transilvania și Moldova, și sprijin instituțional real pentru redactarea caietelor de sarcini, pe care o consideră marea problemă a proiectelor de infrastructură din România. Totodată, și susținerea ideii ca fondurile nefolosite, din incapacitate guvernamentală, să se regăsească în bugetele ulterioare pentru a nu penaliza dezvoltarea de ansamblu a țării. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5764 secunde