CJC construiește două case de tip familial pentru copiii din centrele de plasament

de Carmen MOCANU Joi, 02 Iulie 2020 197
Preocuparea pentru asigurarea unei îngrijiri cât mai bune și integrarea cât mai eficientă în comunitate a copiilor din centrele de plasament din județul Constanța este constantă.

În acest sens, Consiliul Județean Constanța, prin DGASPC, a depus, spre finanțare, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, mai multe proiecte. Printre cele care au primit finanțare europeană se numără și cel privind „Închiderea Centrului de Plasament Delfinul”. În cadrul acestui proiect, la Murfatlar se vor ridica două case de tip familial care vor fi construite și dotate astfel încât să răspundă nevoilor copiilor din cadrul centrului menționat și să le ofere acestora un mediu cât mai apropiat de cel familial. Aici, copiii și tineri cu vârste cuprinse între 7 și 26 ani, vor beneficia de un mediu propice pentru îngrijire, asistență, instruire și sprijin în dezvoltarea abilităților de viață independentă și integrare socio-profesională și familială.

„Împreună cu Petre Dinică, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, am efectuat o vizită de lucru în localitatea Murfatlar pentru a vedea stadiul lucrărilor la cele două Case de Tip Familial. Lucrările sunt în curs și, în cel mai scurt timp, copiii din Centrul de Plasament Delfinul se vor muta în casă nouă“, a declarat președintele CJC Horia Țuțuianu. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei