Ce program au femeile din PSD aflate la Constanța

156
Ce program au femeile din PSD aflate la Constanța - psdscoaladevara8-1472198715.jpg

Articole de la același autor

Social-democratele s-au reunit, astăzi, la Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia unde are loc Școala de Vară Politică a Femeilor din PSD. Potrivit programului în intervalul orar 10.00 – 11.30, are loc dezbaterea "Alegerile parlamentare". Modificari privind Legea alegerilor generale, votul din Diaspora, aceasta fiind moderată de președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache. Totodată, secretarul general al PSD, Marian Neacșu, va vorbi despre alegerile parlamentare 2016: Provocari si obiective.


De la ora 12.00 și până la ora 15.00 vor fi puse în discuție bunele practici privind dezvoltarea localităților în care femeile au fost alese primar, în acest sens urmând să aibă loc și o deplasare în comuna Cumpana unde gazdă va fi primarul Mariana Gâju.


Tot astăzi, de la ora 16.30 la 18.30 va avea loc dezbaterea "Analiza politicilor actualului Guvern din perspectiva de gen". De asemenea, se vor discuta propunerile OFSD pentru Programul de guvenare al PSD, moderator urmând să fie președintele OFSD, Viorica Dăncilă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3811 secunde