Ce parlamentari nu mai pot fi urmăriți de ANI

128
Ce parlamentari nu mai pot fi urmăriți de ANI - ceparlamentariani3-1466616030.jpg
Parlamentul a adoptat, ieri, o propunere legislativă prin care senatorii și deputații care și-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriți de Agenția Națională de Integritate.


Propunerea legislativă precizează că dispozițiile din Statutul deputaților și senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-și pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv și nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziții, adică înainte de 21 august 2013.


Propunerea legislativă privind inter-pretarea art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, inițiată de deputații Florin Iordache, Daniel Florea și Marton Arpad, a fost adoptată de plenul Parlamentului cu 306 voturi pentru și o abținere.
Mai mulți parlamentari au fost acuzați de ANI pe motiv că s-au aflat în conflict de interese înainte de 2013 pentru angajarea rudelor la birourilor parlamentare. Statutul deputaților și senatorilor a fost modificat în 2013, în sensul că membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii aces-tuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajați la biroul parlamentar. Această restricție nu a existat în statut înainte de modificarea din 2013. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2237 secunde