Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică
Ministrul Justiției, Tudorel Toader:

"Ce face președintele Iohannis este un precedent periculos pentru statul de drept"

Ştire online publicată Joi, 14 Iunie 2018
de Carmen MOCANU

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, consideră că modul în care acționează președintele Klaus Iohannis, după decizia Curții Constituționale privind revocarea procurorului-șef al DNA, reprezintă cel mai periculos precedent pentru statul de drept.

„În lunga mea experiență în sistemul judiciar, cred că ceea ce face președintele astăzi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este cel mai periculos precedent pentru că este prima dată când un demnitar de rang înalt, să nu spun la cel mai înalt nivel, pune în discuție respectarea și aplicarea Legii fundamentale, aplicarea și respectarea unei decizii a Curții Constituționale”, a declarat Tudorel Toader, la Digi 24.

În opinia sa, în cazul nerespectării deciziei CCR se va ajunge la un diferend între puterile statului, care vor trebui să găsească soluții de rezolvare.

„Ministrul Justiției reprezintă o autoritate în sens constituțional, dar de data aceasta nerespectarea Constituției capătă dimensiunea unui diferend de rang constituțional între puterile statului și puterile statului urmează să caute soluția acestei nerespectări a deciziei”, a precizat Toader.

Întrebat dacă rolul CSM în revocarea procurorilor de rang înalt a fost diminuat în urma deciziei CCR, ministrul Justiției a răspuns: „CSM are rol consultativ, avizul pe care îl dă e un aviz consultativ, ceea ce înseamnă că rolul CSM nici n-a crescut, nici n-a scăzut”.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, l-a nominalizat la conducerea DIICOT pe Felix Bănilă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.Oficial, mandatul lui Daniel ...
Mecanismul achizițiilor publice din România este blocat, în timp ce țara suferă din lipsă de autostrăzi, de căi ferate modernizate, de școli și spitale, de ...
După decizia Curții Constituționale Române (CCR) care stabilește că președintele Klaus Iohannis trebuie să o revoce din funcție pe șefa DNA ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Vicepremierul Paul Stănescu a anunțat sâmbătă că se retrage de la conducerea PSD Olt, precizând că dacă ești ”conștient și normal la cap”, vine un moment în ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Sibiu, că nu se teme de vreo eventuală suspendare, precizând că nu ar exista niciun motiv pentru acest demers și nici nu are ...
Liviu Dragnea ar trebui să dispară pur și simplu din viața politică, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, președintele Klaus Iohannis. El a acuzat comportamentul ...
Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunțat, sâmbătă, că revine în politică și relansează UNPR.„Am demisionat din Parlament, m-am pus la dispoziția justiției, pentru că ...
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan spune că anunțul candidaturii președintelui Klaus Iohannis pentru un nou mandat arată determinarea și angajamentul ferm al acestuia de a ...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat în această dimineață, la Sibiu, că va candida pentru al doilea mandat de președinte al României.„Bună ...
Președintele PSD Liviu Dragnea a făcut, în urmă cu puțin timp, declarații de presă, după ședința Comitetului Executiv Național al partidului.Principalele ...
Uniunea Salvați România își exprimă îngrijorarea profundă față de situația de la Chișinău și condamnă „furtul voturilor cetățenilor de către forțele oligarhice și pro-ruse ...
Fostul premier Dacian Cioloș, membru fondator al partidului „Mișcarea România Împreună”, spune că „prezumția de nevinovăție o poți invoca atunci când e vorba de ...
Uniunea Salvați România cere conducerii Camerei Deputaților revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al forului legislativ, în urma condamnării acestuia la 3 ani și 6 ...
Președintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ care modifică și completează Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al ...
Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală față de amiralul în rezervă Emil Cico Dumitrescu, cercetat în dosarul Revoluției.Dumitrescu ...
Comitetul Executiv Național al PSD se va reuni, vineri după-amiază, urmare a deciziei de condamnare la trei ani și jumătate de închisoare a liderului partidului, Liviu Dragnea, în ...
Un ofițer SPP din Tulcea care efectua serviciul de pază în complexul de vile de protocol de la Uzlina și-a pus capăt zilelor joi seară, împușcându-se, cel mai ...
Liderii PSD Constanța au postat pe pagina de Facebook PSD Județul Constanța un comunicat prin care au transmis poziția organizației de la malul mării referitoare la sentința ...
Fostul președinte Traian Băsescu îi cere liderului PSD, Liviu Dragnea, să renunțe la funcția de șef al Camerei Deputaților, după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în ...
Deputatul Eugen Tomac, președinte PMP, afirmă că Liviu Dragnea nu mai trebuie să rămână în fruntea Camerei Deputaților după condamnarea primită în dosarul "DGASPC Teleorman" ...
Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu. "Mitralieră", recunoaște că a doua condamnare pentru Liviu Dragnea este o decizie "dureroasă", iar lucurile în PSD nu stau deloc bine.Într-o ...
Mangalia se modernizează cu bani europeni. Consiliul Local Mangalia a aprobat, într-o ședință de îndată, mai multe proiecte de hotărâre, care vizează Planul de ...
Vicepreședintele Comisiei de apărare, deputatul PNL Ovidiu Raețchi, solicită audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, și a șefilor Jandarmeriei, în urma evenimentelor de la ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva