Cadouri pentru copiii din Pecineaga

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 17 Decembrie 2018 97
Duminică, 16 decembrie, membrii grupului EcoVoice (Colegiul Economic Mangalia), cu toată dragostea pe care o au în suflet au mers la Pecineaga la niște copii cuminți și frumoși tare ca să aducă prin colindele lor vestea nașterii lui Iisus. 


Activitatea numită "Moș Crăciun, oricine ești mulțumim că dăruiești!" a fost organizată de Asociația Umanitară „Iulia Andreea Movilă”, la grădinița din Pecineaga. 


„Am simțit căldura locului, iar entuziasmul și bucuria din ochii celor mici ne-au încălzit tuturor inimile. Nimic nu poate fi mai frumos decât să știi că prin ceea ce ești și prin ceea ce faci aduci bucurie în jurul tău. Întâlnirea cu cei mici a fost prilej de emoție și fericire, de împlinire sufletească. Cântece, voie bună, preoții comunei, părinți și voluntarii asociației, deosebiți și implicați cu adevărat. O familie mare și fericită, niște oameni care au înțeles cu adevărat ce este important în viață și anume că nu te poți bucura cu adevărat de ceva decât dacă și ceilalți din jurul tău nu sunt bine”, au declarat reprezentanții colegiului.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică

Ultima oră

Titlurile zilei