CABINETUL DĂNCILĂ / Cine este noul ministru propus al Ministerului de Interne

339
CABINETUL DĂNCILĂ / Cine este noul ministru propus al Ministerului de Interne - carmendan-1516975391.jpg
Senatorul PSD Carmen Daniela Dan este propunerea pentru funcția de ministru de Interne.

Carmen Daniela Dan s-a născut la 9 octombrie 1970, în București. În anul 1989, aceasta a absovit Liceul de filologie-istorie Zoia Kosmodemianskaia, București, iar în anul 2000 finaliza cursurile universitare ale Universității Ecologice București. În anul 2003 se înscrie la Academia de Studii Economice București, unde și-a luat diploma de masterat în Managementul Afacerilor Publice Europene.

În perioada 1990-1996 a activat ca secretar la Școala generală nr.3 Videle, după care a fost referent la Banca Agricolă din Videle, până în 2001. A activat ulterior la Raiffeisen, unde a ocupat job-ul de teller front office. În iulie 2002 a devenit consilier juridic al Consiliului Județean Teleorman, în cadrul Serviciului Juridic și Contencios, iar din 2010 a fost directorul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al județului Teleorman.


A fost subprefect al Județului Teleorman între 15 iunie 2012 și 13 martie 2014, ulterior fiind numită prefect al Județului Teleorman.

La alegerile din 11 decembrie a fost aleasă senator de Teleorman. În prezent, Carmen Daniela Dan este președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat.


sursa: antena3.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.882 secunde