Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Budăi: Vom continua implementarea Legii salarizării indiferent de dorințele unora sau altora

Ştire online publicată Marţi, 25 Iunie 2019

Legea salarizării va continua să fie implementată, indiferent de discuțiile din spațiul public sau de dorințele unora sau altora, a declarat, marți, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, într-o dezbatere de specialitate organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE).

"Am reușit, pentru prima dată la Consiliul Uniunii Europene, ca trioul de președinție România, Finlanda și Croația să asume acest lucru, adică egalitatea de gen și pe următoarele două semestre europene. Ne mândrim cumva aici că, în România, diferența de remunerare dintre femei și bărbați este cu mult sub media Uniunii Europene. Problema noastră, însă, este diferența de plată între angajații din România și cei din țările Uniunii mai dezvoltate. Practic, aici vedem împărțirea între capital și forța de muncă. Consider că aici mai avem încă mult de lucru. La nivel de Uniune Europeană, procentul este următorul: cam 60% către angajați, 40% către angajatori, numai că la noi e taman invers. La noi, însă, și randamentul muncii este mult peste media Uniunii Europene, iar asta spun cifrele Eurostat, nu sunt de la mine. Din punctul meu de vedere, resursele umane sunt cele mai importante, pentru că, fără resursa umană, fără noi, oamenii, nimic nu se poate întâmpla pe Pământ, bineînțeles cu ajutorul lui Dumnezeu. Vom continua implementarea Legii salarizării, nu renunțăm la acest lucru, indiferent de discuțiile din spațiul public sau de dorințele unora sau altora. Noi ne vedem de drumul nostru", a menționat Budăi.

Ministrul de resort a adăugat, totodată, că, în privința Legii dialogului social, "suntem într-un impas".

"Noi, ca și Guvern, am vrut să lăsăm cumva părțile să se înțeleagă, patronatele și sindicatele. Noi am crezut că se va ajunge la un moment dat la un echilibru, dar se pare că nu... Atunci va trebui să o tranșăm cât mai repede, să nu o lungim prea mult", a spus oficialul.

Budăi a vorbit, de asemenea, despre reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre ale Uniunii Eurpene pentru o convergență economică reală.

"Vreau să vă asigur că România crede foarte mult în valorile europene, în tot ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, per total, și ceea ce reprezintă pentru noi acest lucru. Este foarte important de spus că eu cred că noi am demonstrat prin ceea ce am făcut la Președinția Consiliului Uniunii Europene că promovăm foarte mult principiile Uniunii Europene și, mai mult decât atât, contribuim și la consolidarea lor. Trebuie ca pe viitor să ne consolidăm și să ne concentrăm cu toții pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre pentru o convergență economică reală. Toate statele trebuie să acceadă spre această convergență și să avem un din ce în ce mai mic gap între țările estice și cele vestice", a subliniat demnitarul.

Grupul "Lucrători' al Comitetului Economic și Social European (CESE) organizează, marți, ședința extraordinară cu tema "Drepturile lucrătorilor și convergența socială: o Europă a valorilor comune'.

Comitetul Economic și Social European este o organizație cu rol consultativ, instituit prin Tratatul de la Roma din anul 1957. Comitetul are 350 de membri din toate statele membre, care sunt numiți de Consiliul Uniunii Europene, scrie Agerpres.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că există bani pentru majorarea pensiilor, dar și pentru plata actuală a pensiilor, precizând că nici o pensie nu va scădea după intrarea ...
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, și-a manifestat, sâmbătă, îngrijorarea față de poziția PNL față de sistemul social din România, afirmând că, în cazul în care ...
Ministrul Muncii îi răspunde ironic președintelui Klaus Iohannis, în legătură cu acuzația că în buget pe 2019 n-ar fi suficienți bani pentru plata pensiilor: n-a vrut să se facă ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a depus marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, un recurs în casație, prin care încearcă să obțină anularea condamnării de 3 ani și 6 ...
Dan Barna a aunțat marți că a ajuns, la finalul negocierilor cu premierul desemnat Ludovic Orban, la un acord cu PNL și ”suntem foarte aproape de ...
Desființarea secției speciale a fost respinsă de Comisia Juridică! Toți deputații PSD au votat împotriva proiectului.Împotriva desfințării Secției au ...
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE va susține Guvernul PNL. El a spus că a avut 12 condiții cu care a mers la discuții. "Am căzut de acord asupra tuturor", a spus ...
Ludovic Orban, premierul desemnat, negociază marți și miercuri cu partidele parlamentare, în afară de PSD, realizarea unei majorități care să susțină Guvernul PNL. Orban se va ...
Pofticioșii și gurmanzii sunt invitați, la sfârșitul acestei săptămâni, la Târgul de bun gust, cu rețete din străbuni, din Constanța. Evenimentul este organizat de Regia Autonomă ...
Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit, ieri, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de prim-ministrul nipon Shinzo Abe.Potrivit Administrației ...
Mai în glumă, mai în serios, timpurile au demonstrat că nu strică să avem unde să ne adăpostim în caz de vreo catastrofă naturală sau, și mai rău, în caz de război. Autoritățile ...
Dacă aveți probleme cu instituții ale statului, vă simțiți nedreptățiți și nu știți cui să vă adresați, reprezentanții Avocatului Poporului vor fi prezenți, astăzi, în Medgidia și ...
Viorica Dăncilă a declarat, luni, că în momentul care șase partide care au votat moțiunea nu pot forma o majoritate parlamentară, PSD-ul va încerca să formeze o ...
Ministrul demis al Transporturilor Răzvan Cuc o amenință pe fosta șefă a Tarom Mădălina Mezei că ar putea formula plângere penală împotriva sa, pentru inducerea în ...
Fostul senator PSD, Ioan Talpoș a anunțat, luni, în plenul Senatului că va activa în grupul PNL. ​Talpoș a fost ales senator pe lista PMP, ulterior s-a ...
Săptămâna începe cu o nouă rundă de negocieri pentru formarea Guvernului Orban. Lista cu miniștri și programul de guvernare urmează să fie depuse la Parlament, cel mai ...
Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile vor viza Parteneriatul strategic dintre România și Japonia.Șeful statului va participa marți la ceremonia de întronare a ...
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, ieri, că toți europarlamentarii își vor primi banii cheltuiți în campania electorală.Ea a precizat că Rovana Plumb a fost prima pe ...
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, ieri, că cea de-a doua rundă de negocieri cu partidele privind învestirea noului Guvern vor continua săptămâna aceasta, mai exact ...
Președintele USR Dan Barna a declarat, ieri, că este nevoie de o revizuire a Constituției, întrucât legea fundamentală este depășită de stadiul de dezvoltare a ...
Autoritatea Electorală Permanentă a desemnat, sâmbătă, prin tragere la sorți computerizată, operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din ...
Premierul Viorica Dăncilă afirmă că PSD nu va vota un eventual Guvern Orban 2, în cazul în care premierul desemnat, Ludovic Orban nu va reușit să treacă guvernul, iar ...
Ministrul Afacerilor Externe a precizat că proiectul de raport privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare se clasifică pentru a respecta ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Arhiva