Antonela Tode, noul lider al femeilor liberale din Eforie

754
Antonela Tode, noul lider al femeilor liberale din Eforie - alegerieforie-1526922714.jpg
Consilierul local liberal Antonela Tode este, începând de vineri, 18 mai, noul președinte al Organizației Femeilor Liberale Eforie. 


Potrivit unui comunicat de presă transmis de liberali, la ședința de organizare a alegerilor au participat peste 40 de femei liberale, alături de secretarul regional al OFL și președinte al Organizației municipale a OFL Constanța, Adriana Câmpeanu, și de primarul orașului Eforie și vicepreședinte al Filialei PNL Constanța, Robert Șerban. 


"OFL Constanța se află în plin proces de reconstrucție a organizațiilor locale. Am văzut în teritoriu că femeile, indiferent de domeniul de activitate, sunt dornice să contribuie la politica Partidului Național Liberal și le mulțumesc celor care au ales să se implice, să facă acest pas. Avem energie, suntem puternice, muncitoare și avem inițiativă. Prin dăruire și atitudine, sunt convinsă că toate dorințele și speranțele noastre politice pot deveni realitate", a declarat secretarul regional al OFL, Adriana Câmpeanu. 


Noul președinte al OFL Eforie are 39 de ani, este de profesie economist și a devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 2002.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3188 secunde